[analyse_image type=”featured” src=”https://ivm.antenaplay.ro/thumbs/observatornews/2026/04/03/OLR267FIaCs_3O.jpg”]
Surse: PSD îi va retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan
Surse Observator spun că, după votul decisiv din 20 aprilie, PSD îi va retrage sprijinul politic lui Ilie Bolojan. Social-democrații vor aștepta apoi demisia premierului, iar dacă Ilie Bolojan va rezista în funcție, atunci PSD ar fi gata să își retragă toți miniștrii din Guvern. În acest caz, Cabinetul Bolojan va avea nevoie obligatoriu de un nou vot de încredere în Parlament. Fără sprijinul PSD, un Guvern de dreapta minoritar, format de PNL și USR, ar putea fi instalat doar cu voturile partidelor suveraniste.
“România, pe lângă crizele de deficite, de energie, nu mai are nevoie de o criză politică. De asemenea, nu are nevoie nici de guverne slabe, nici de guverne minoritare, pentru că nu poți corecta lucruri serios decât atunci când ai majoritate predictibilă”, a declarat Ilie Bolojan, premierul României. De cealaltă parte, șeful PSD ar vrea să renegocieze Protocolul Coaliției, dar evită să-și asume clar poziția de premier. “Conform Protocolului, până undeva în aprilie-mai anul viitor ar trebui să asigure guvernarea cele patru partide, iar PNL să dea primul ministru”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele PSD.
Surse politice spun că PSD ar putea fi de acord cu menținerea USR la guvernare, dacă social-democrații vor reuși debarcarea lui Ilie Bolojan. PNL și USR au anunțat că, în acest caz, nu vor mai guverna alături de PSD. “Aici cam toată lumea care a luat cuvântul a cerut să trecem în opoziție, aproape toată lumea. Avem și noi ‘bolojenistul’ nostru, Toma de la Buzău. În rest, nici măcar o persoană în cele 6 întâlniri regionale nu a spus că ar trebui să continuăm în această formă”, a declarat Sorin Grindeanu, președintele PSD. Între timp, liderii partidelor vor purta discuții și cu președintele Nicușor Dan, cel care încearcă să facă pace în războiul din Coaliție.
[analyse_source url=”https://observatornews.ro/politic/surse-psd-vrea-sa-schimbe-premierul-dupa-paste-bolojan-sa-isi-asume-criza-650788.html”]