[analyse_image type=”featured” src=”https://img.observatornews.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2026%2F3%2F26%2F649911%2Ffotojet-22-bea9da6f.jpg”]
Documentul poate fi consultat la finalul acestui articol
“Se declară situație de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere până la data de 30 iunie 2026, inclusiv. Art. 2 – (1) Măsurile de protecție a economiei și populației, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, se aplică pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere, pe durata situației de criză stabilită potrivit art. 1”, se arată în varianta finală a proiectului de ordonanță.
“5) Pe perioada cuprinsă între 1 aprilie și 30 iunie 2026, pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (1) valoarea medie anuală a adaosului comercial calculată pentru anul
2025 constituie limită maximă pentru adaosul comercial. Pentru operatorii economici prevăzuți la alin. (2) valoarea medie anuală a adaosului comercial aferent aceleiașiperioadei se raportează la valoarea medie a adaosului comercial calculat pentru lunile de activitate desfășurată în cursul anului 2025” se mai arată în proiect.
Cele două modificări importante în OUG
În proiectul care a intrat astăzi în ședința de guvern se declară situație de criză până la data de 30 iunie inclusiv. Aceste măsuri de protecție, spune Guvernul, pot fi prelungite. Foarte important, în OUG este menţionat că în această perioadă de la declararea situației de criză până la data de 30 iunie, adaosul comercial este același de la nivelul anului 2025, nu la jumătate din media anului trecut, așa cum era prevăzut inițial, potrivit surselor Observator. Pentru cei care nu respectă aceste prevederi vor fi aplicate şi sancţiuni, între 0,5 şi 1% din cifra de afaceri obţinută anterior acestui lucru.
Adoptarea acestei OUG este un prim pas. Guvernul pregătește împreună cu Ministerul de Finanțe un mecanism care să reducă acciza la carburant. Cel mai probabil va fi aprobată ordonanța în ședința de guvern de săptămâna viitoare.
Dar avem acest prim pachet care va trece în ședința de astăzi pentru a limita aceste scumpiri, deși analiștii spun că în prețul real nu vor fi mari schimbări pentru că ieftinirile vor fi de undeva la 20 de bani pe litru.
Citiţi AICI documentul integral
[analyse_source url=”https://observatornews.ro/politic/ce-prevede-varianta-finala-a-oug-pe-carburanti-a-fost-introdusa-pe-ordinea-de-zi-suplimentara-a-sedintei-649911.html”]