Adrian Țuțuianu a afirmat vineri, într-o conferinţă de presă, că pentru posturile din AEP vor fi stabilite cerințe de studii pentru viitorii angajați.

“Rămân nişte posturi neocupate în structura centrală. Voi stabili condiţii de studii. La Controlul finanţării partidelor politice te duci dacă ai experienţă în control financiar, fiscal. Eventual, experienţă juridică. La Direcţia procese electorale informatizate, cred că trebuie să avem informaticieni. Cineva mă sesiza aseară printr-un mesaj că prin AEP ar fi angajaţi muzicieni, absolvenţi de teologie. Pentru că s-au pus condiţii generale, studii superioare şi a venit cine a dorit la concurs. Să ştiţi că unii dintre ei sunt buni”, a afirmat Ţuţuianu.

Acesta a explicat care a fost reacția sa după ce a aflat că un absolvent de teologie este angajat al Autorității.

“Când am auzit că avem un absolvent de Teologie angajat aici, la prima mea întâlnire cu teritoriul în format online, am zis colegilor mei, ”Nu aţi avut altceva de făcut decât să angajaţi popi la AEP, la Registrul Electoral?”. Şi mi-au spus ”Staţi liniştit, că este cel mai bun pe informatică!”. Sunt oameni care îşi cunosc meseria. Dar cred că trebuie să fim mai specifici. AEP-ul are nevoie de jurişti buni, are nevoie de personal care cunoaşte bine controlul fiscal, legislaţie fiscală, economică şi avem nevoie de oameni care ştiu informatică”, a mai afirmat preşedintele AEP.