Victor Ponta, pentru The Guardian: „Doar Rusia ar deschide sticlele de şampanie dacă România s-ar afla într-o criză politică îndelungată”

Victor Ponta / FOTO: Mediafax

Victor Ponta a reiterat că este nevinovat şi a respins apelurile la demisie lansate de preşedintele Klaus Iohannis, subliniind că nici România, nici Europa nu îşi pot permite instabilitate politică în contextul manevrelor expansioniste ale Rusiei, informează Mediafax.

„România se află în cea mai sensibilă zonă a Europei”, a declarat Victor Ponta pentru cotidianul britanic The Guardian.

„Sperăm că vom încheia această criză politică mică, dar intensă pentru a putea reveni la lucru, dat fiind că Europa vrea ca România să fie stabilă şi predictibilă în această regiune. Cred că doar Rusia ar deschide sticlele de şampanie dacă România s-ar afla într-o criză politică îndelungată”, a adăugat Victor Ponta.

Premierul, suspectat de complicitate la evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi conflict de interese, a declarat, marţi, pentru presa străină că „nimic nu va obstrucţiona continuarea anchetei” care îl vizează, exprimând convingerea că justiţia va pronunţa „rapid” o decizie în favoarea sa.

„Nimic nu obstrucţionează continuarea anchetei pentru ca, în primul rând, procurorul să poată stabili dacă suspiciunile care mă vizează se confirmă sau nu”, a afirmat Ponta într-un interviu pentru Agenţia France Presse, Bloomberg, Reuters şi Associated Press. „Vreau să mă prezint în faţa procurorului, să-mi prezint punctul de vedere (…), este în interesul meu să merg înainte şi sunt convins că acest caz va fi clarificat”, a adăugat el.

Citiți și:

Klaus Iohannis: Să distrugi instituții pentru a salva cariera unei persoane este inacceptabil

Cazul Victor Ponta, în presa internaţională


Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/victor-ponta-pentru-the-guardian-doar-rusia-ar-deschide-sticlele-de-sampanie-daca-romania-s-ar-afla-intr-o-criza-politica-indelungata-402136


Analyse


2025-03-21 01:40:24

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1.2)

Subject: Criza politica in Romania

Entity Sentiment:

  • Victor Ponta: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 5)
  • Rusia: negative (score: -0.5 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • Romania: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Klaus Iohannis: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Europa: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • The Guardian: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • International News

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

KeyPhrases:

  • criza politica prelungita
  • manevre expansioniste ale Rusiei
  • apelurile la demisie

KeyWords:

  • Victor Ponta
  • Rusia
  • Romania
  • stabilitate
  • justitie

Excerpt: Victor Ponta discuta despre criza politica din Romania si impactul potential al Rusiei.

Summary: Victor Ponta a declarat pentru The Guardian ca doar Rusia ar beneficia de pe urma unei crize politice prelungite in Romania. El a subliniat importanta stabilitatii politice in contextul manevrelor expansioniste ale Rusiei si a respins apelurile la demisie. Ponta este suspectat de complicitate la evaziune fiscala si alte infractiuni, dar a afirmat ca ancheta va continua si este convins ca justitia va decide in favoarea sa.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.