Mihai Răzvan Ungureanu, propus de Klaus Iohannis la șefia SIE

Mihai Răzvan Ungureanu / FOTO: MediafaxFoto

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, l-a nominalizat pentru funcția de director al Serviciului de Informații Externe pe domnul Mihai-Răzvan Ungureanu. Conform prevederilor constituționale, domnul Președinte Klaus Iohannis i-a înștiințat, printr-o scrisoare oficială, pe președinții celor două Camere ale Parlamentului despre această nominalizare, urmând ca Parlamentul să adopte o hotărâre în acest sens”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

„Este o onoare pentru mine această nominalizare. Sper că a fost făcută în cunoștință de cauză. Îmi doresc ca Parlamentul să îmi acordă încrederea prin vot. Credem – domnul președinte, înainte de toate – că este nevoie de un Serviciu de Informații Externe puternic și cu adevărat implicat în ceea ce înseamnă asigurarea securității naționale într-un context regional atât de tulbure”, a declarat, astăzi, Răzvan Mihai Ungureanu.  

Mihai Răzvan Ungureanu a mai fost director al SIE în perioada noiembrie 2007 – februarie 2012.

Teodor Meleşcanu a demisionat, pe 22 septembrie 2014, din funcţia de director al SIE, pentru a candida la alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/mihai-razvan-ungureanu-propus-de-klaus-iohannis-la-sefia-sie-408017


Analyse


2025-12-07 04:31:01

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.