[analyse_image type=”featured” src=”https://stiridinsursebuzau.ro/wp-content/uploads/2026/02/ChatGPT-Image-5-feb.-2026-14_18_45.png”]
La mai bine de o săptămână de la publicarea investigației „Miliarde de lei din bani publici pentru o școală privată din Buzău, cu doar 7 elevi”, în loc de clarificări oficiale sau explicații transparente, au apărut amenințări, presiuni și tentative de discreditare după ce am documentat și publicat cazul.
Mai mulți colaboratori și persoane apropiate instituției beneficiare au susținut că informațiile nu ar fi reale, iar alții au invocat ideea unui „proiect de viitor” pentru municipiul Buzău, fără a aduce însă date concrete, documente sau justificări legale care să contrazică faptele prezentate.
În paralel, jurnaliști din alte redacții au fost contactați pentru a „arunca cu noroi” în autorul investigației, într-o tentativă evidentă de intimidare și descurajare a demersului jurnalistic.

Citește articolul aici: Miliarde de lei din bani publici pentru o școală privată din Buzău, cu doar 7 elevi
Tăcere din partea Școlii Spectrum
Deși publicația noastră a solicitat în mod repetat clarificări oficiale din partea Școlii Private Spectrum Buzău, răspunsurile au încetat complet la scurt timp după apariția articolului. Nicio explicație privind necesitatea finanțării, niciun punct de vedere referitor la numărul extrem de redus de elevi, niciun document justificativ.
„Batista pe țambal” pare să fie strategia aleasă.
Proiectul de hotărâre: 5.500 de euro lunar din bani publici
În ședința Consiliului Local Municipal Buzău, pe ordinea de zi s-a aflat Proiectul de hotărâre nr. 7 din 19.01.2026, privind aprobarea finanțării parțiale a activității Asociației Spectrum Buzău pentru anul 2026.
Proiectul prevede acordarea unei finanțări lunare de 5.500 de euro către o școală privată, bani proveniți din bugetul public al municipiului.
Rezultatul votului:
- 14 voturi pentru – toate din partea consilierilor PSD
- 6 voturi împotrivă
- 2 abțineri
Silviu Roșioru: „Este o afacere turcească. E un lucru necurat”
După vot, consilierul local Silviu Roșioru a făcut, în exclusivitate pentru publicația noastră, declarații extrem de dure, ridicând suspiciuni serioase privind modul în care sunt cheltuiți banii publici.
„Este o afacere turcească, sunt niște turci în spate. Din august 2025 până în decembrie este vorba de o finanțare de 346.000 de lei. Acum s-a aprobat doar 1/12 din sumă, aproximativ 28.000 de lei, până la adoptarea bugetului.”
Potrivit acestuia, finanțarea anuală ar urma să ajungă la aproape 7 miliarde de lei vechi, în condițiile în care școala are doar 7 elevi.
Spațiu public, apoi bani publici
Roșioru a atras atenția și asupra unui aspect esențial: școala privată ar fi beneficiat de un imobil pus la dispoziție de primărie, într-un oraș în care multe grădinițe și unități de stat plătesc chirii.
„Am desființat un liceu cu tradiție, l-am conservat și l-am dat unui om de afaceri. În condițiile în care numărul elevilor scade dramatic, abandonul școlar e mare, iar la anul vor dispărea alte sute de copii din sistem.”
Date-cheie lipsă din proiect
Un element grav semnalat de consilierul PNL este lipsa numărului de elevi din documentația oficială.
„Eu am întrebat câți elevi sunt și pentru ce finanțăm. Nu scrie nicăieri. Finanțăm învățământul privat, dar școli cu sute de elevi nu primesc nimic.”
Declarațiile au devenit și mai tăioase:
„Cu banii ăștia, cei 7 elevi pot învăța la Oxford. S-au făcut investiții pentru o spălare de bani.”
Tentativă de acces la decidenți, cu „atenții”
Cu doar câteva săptămâni înainte de vot, pe 23 decembrie 2025, trei persoane – doi bărbați și o femeie care s-a prezentat drept reprezentant al Școlii Spectrum – au încercat să ajungă la un decident politic de rang înalt(Marcel Ciolacu), prezentându-se explicit ca venind „din partea Școlii Spectrum”.
Potrivit informațiilor obținute, aceștia aveau asupra lor cadouri și atenții și au încercat să intre în sediul Consiliului Județean Buzău.
Dialog direct: „Avem 7 elevi”
În cadrul unei discuții purtate chiar în sediul Consiliului Județean, reprezentanta școlii a confirmat, vizibil iritată, că unitatea are 7 elevi. De asemenea, a precizat că o parte dintre profesori vin din București.
Aceste informații nu apar nicăieri în proiectul de hotărâre supus votului consilierilor locali.
Întrebări fără răspuns
Finanțarea școlilor private este permisă de lege. Însă, în acest caz, oportunitatea și necesitatea alocării banilor publici ridică serioase semne de întrebare:
- De ce nu este menționat numărul de elevi?
- Cine verifică modul în care sunt cheltuiți banii?
- Care este interesul public real?
Votul a trecut. Întrebările au rămas. Iar amenințările la adresa mea au început să apară, doar pentru faptul că am avut curajul să le spun multe despre miza acestui dosar.
Primăria Buzău, întrebată oficial. Clarificări solicitate în baza Legii 544/2001
În contextul acuzațiilor publice, al votului din Consiliul Local Municipal Buzău și al informațiilor apărute privind finanțarea unei școli private cu doar 7 elevi, publicația Știri din Surse Buzău a transmis o solicitare oficială de informații către Primăria Municipiului Buzău, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.
Prin această solicitare, am cerut clarificări punctuale cu privire la modul în care au fost cheltuiți banii publici și la administrarea patrimoniului municipiului.
Întrebările oficiale adresate Primăriei Municipiului Buzău:
1. Atribuirea terenului și clădirii fostului Liceu Chimica
- În ce condiții legale a fost atribuit terenul și clădirea fostului Liceu Chimica către Asociația / Școala privată Spectrum Buzău?
- A fost vorba despre o concesiune, o închiriere, un contract de comodat sau o atribuire cu titlu gratuit?
- Care este valoarea chiriei sau a redevenței stabilite, dacă există?
- Care este durata contractului și temeiul legal al acestei atribuiri?
- Care este hotărârea Consiliului Local care a stat la baza deciziei și unde poate fi consultată?
2. Cunoașterea numărului real de elevi
- La momentul inițierii și votării proiectului de hotărâre privind finanțarea Asociației Spectrum Buzău, Primăria și Consiliul Local Municipal Buzău aveau cunoștință că unitatea de învățământ are doar 7 elevi?
- Dacă da, în ce documente oficiale apare menționat acest număr și de ce nu este precizat explicit în proiectul de hotărâre supus votului?
- Dacă nu, ce verificări au fost realizate înainte de aprobarea finanțării?
3. Finanțarea publică acordată
- Care este valoarea totală a finanțării estimate pentru anul 2026 acordată Asociației Spectrum Buzău?
- Care sunt criteriile concrete care au stat la baza stabilirii sumei lunare de 5.500 de euro?
- Care este interesul public justificat pentru această alocare financiară, în contextul scăderii dramatice a numărului de elevi din sistemul public buzoian?
4. Inițiatorul proiectului de hotărâre
- Cine este inițiatorul Proiectului de hotărâre nr. 7 din 19.01.2026?
- Ce direcție sau serviciu din cadrul Primăriei Municipiului Buzău a elaborat documentația și nota de fundamentare?
5. Posibila retragere a finanțării
- Are Primăria Municipiului Buzău sau Consiliul Local Municipal Buzău în vedere reanalizarea ori retragerea acestei finanțări, în contextul informațiilor apărute public?
- Dacă da, în ce condiții legale și în ce termen?
Solicitarea a fost transmisă în scris, cu cererea expresă de a primi copii scanate ale documentelor oficiale, inclusiv proiectul de hotărâre, nota de fundamentare și actele care au stat la baza atribuirii clădirii fostului Liceu Chimica.
Până la momentul publicării acestui articol, Primăria Municipiului Buzău nu a transmis un răspuns oficial.

[analyse_source url=”https://stiridinsursebuzau.ro/scoala-privata-cu-7-elevi-finantata-din-bani-publici-amenintari-presiuni-si-tacere-dupa-votul-din-clm-buzau/”]