2 milioane de lei pentru un nou sistem de vot electronic în Parlament

În sala de şedinţe a deputaţilor, sistemul de vot electronic s-a blocat săptămâna trecută, iar aleşii au votat prin ridicarea mâinilor. Aleşii se vor muta în sala Alexandru Ioan Cuza, în care a fost votat Guvernul Ponta 1. Acolo a fost păstrat fotoliul din piele al preşedintelui Camerei, dar tribuna a fost înlocuit cu o scenă modestă şi treptele au fost improvizate cu bandă adezivă. În acestă sală, la fiecare vot, deputaţii vor ridica mâinile.

Cred că se descurcă să numere votul cu mâna, greşeli să nu facă că mai ştim că au mai fost erori în aritmetica votului cu mâna,” declară Luminiţa Adam, deputat UNPR.

Decizia mutării a fost luată tocmai din cauza blocării sistemului electronic. Pe ordinea de zi erau 32 de proiecte de legi, printre care aprobarea Ordonanței de Urgență, care majora salariilor medicilor, și proiectul de înființare a Agenției Bunurilor Sechestrate.

De trei ani de zile ne chinuim cu acest soft care a a avut multe probleme la sfârşitul anului 2012 şi începutul anului 2013, dar procedurile de licitaţie sunt complicate, contestaţii şi aşa mai departe”, spune Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor

Probleme au fost şi în iunie, la adoptarea Codului Fiscal. Liberalii au reclamat atunci că nu au putut vota.

Cel puţin în cazul legilor organice pentru un vot sau pentru două, au existat cazuri în care o lege organică a fost respinsă sau a fost adoptată şi pentru corectitudinea actului legislativ era nevoie de un nou sistem de vot,” adaugă Florin Iordache – vicepreşedinte Camerei Deputaţilor.

Noul sistem de vot electronic va costa aproape 2 milioane de lei. Va avea sonorizare, traducere simultană, comunicaţii audio, video şi de date, iar procedura de achiziţie este în curs de finalizare.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/2-milioane-de-lei-pentru-un-nou-sistem-de-vot-electronic-in-parlament-459459


Analyse


2025-03-21 04:51:12

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.5)

Subject: Sistem de vot electronic in Parlament

Entity Sentiment:

  • Parlament: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • sistem de vot electronic: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Valeriu Zgonea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Florin Iordache: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Luminita Adam: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Guvernul Ponta 1: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • UNPR: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Agentia Bunurilor Sechestrate: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Codul Fiscal: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politica
  • Tehnologie

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Parlamentul Romaniei va investi 2 milioane de lei intr-un nou sistem de vot electronic, dupa ce sistemul actual s-a blocat. Deputatii vor vota temporar prin ridicarea mainilor in sala Alexandru Ioan Cuza.

Summary: Parlamentul Romaniei va investi 2 milioane de lei intr-un nou sistem de vot electronic, dupa ce sistemul actual s-a blocat. Deputatii vor vota temporar prin ridicarea mainilor in sala Alexandru Ioan Cuza, unde au fost pastrate unele elemente vechi, dar au fost facute si improvizatii. Decizia a fost luata din cauza problemelor frecvente cu sistemul actual, care au afectat voturile anterioare, inclusiv la adoptarea Codului Fiscal. Noul sistem va include sonorizare, traducere simultana si comunicatii audio-video, iar procedura de achizitie este in curs.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.