Consulatul General al României la Seghedin a organizat vineri, 30 ianuarie 2026, cea de-a treia ediție a manifestării de diplomație publică extinsă intitulată „Ianuarie Românesc la Seghedin”, un eveniment dedicat Zilei Culturii Române și Unirii Principatelor Române.Manifestarea a avut ca obiectiv promovarea României și a valorilor sale culturale în rândul comunității românești din Ungaria, dar și al publicului maghiar și internațional.
Ziua Culturii Române, sărbătorită anual la 15 ianuarie, a fost marcată în acest an în contextul împlinirii a 176 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu, iar Unirea Principatelor Române, celebrată la 24 ianuarie, a reprezentat un alt reper simbolic major al evenimentului.
Manifestarea, organizată de Consulatul General al României la Seghedin, cu sprijinul Autoguvernării Românești din Seghedin și cu contribuția Liceului „Don Orione” din Oradea, s-a desfășurat în două locații distincte și a cuprins momente culturale, științifice și artistice.
Primul moment a avut loc la sediul Filialei din Seghedin a Institutului Cultural Român Budapesta, unde participanții au vizitat expoziția „Maitec 100”, dedicată sculptorului român Ovidiu Maitec (1925–2007), originar din Arad. Despre Maitec, istoricul religiilor Mircea Eliade afirma că este „un strălucit urmaș al marelui Constantin Brâncuși”. Expoziția a reunit lucrări de sculptură, grafică și pictură semnate de patru artiști contemporani: Ștefan Oroian și Lóránt János Demeter (Ungaria), respectiv Dumitru Șerban și Rudolf Kocsis (România).
Cel de-al doilea moment s-a desfășurat la sediul Consulatului General al României la Seghedin, unde a avut loc o manifestare cultural-științifică.
Evenimentul a debutat cu un cuvânt introductiv susținut de Florin Vasiloni, consulul general al României la Seghedin, care a subliniat importanța marcării sărbătorilor naționale pentru românii din afara granițelor țării și rolul diplomației culturale în păstrarea identității naționale.
În cadrul sesiunii de comunicări științifice, Gheorghe Petrușan, eminescolog reputat și președinte al Autoguvernării Românești din Seghedin, a vorbit despre semnificația Culturii Naționale Române. Mihaela Bucin, șefa Catedrei de Limbă Română a Universității din Seghedin, a prezentat o expunere despre Ateneul Român, ca simbol al culturii române, iar Alina Stoica, reprezentant al Universității din Oradea, a susținut o lucrare privind Unirea Principatelor Române și diplomația culturală din perspectivă eminesciană.
Programul cultural-artistic a fost susținut de profesori și elevi ai Liceului „Don Orione” din Oradea. Directorul instituției, Alexandru Stoica, a transmis un mesaj de salut, iar elevii, coordonați de profesorii Alina Oros și Diana Căvășdan, au prezentat poezii, cântece și scenete cu mesaje despre patriotism, identitate, cultură, solidaritate și respect reciproc. De asemenea, Corul „Anima Nostra” al liceului a interpretat un repertoriu de cântece sub conducerea profesoarei Nicoleta Arendaș.
Evenimentul a beneficiat și de mesaje de salut din partea unor oficialități române și străine, printre care Péter Márki-Zay, primarul orașului Hódmezővásárhely, Jeremy Floutier, consul onorific al Franței la Seghedin, pr. Zaharia Pereș, protopop și reprezentant al Mitropoliei Ortodoxe a Banatului, precum și Ionuț Stănușoiu, primarul comunei Ghiroda, și Dan Vîrtosu, primarul comunei Giroc, din județul Timiș.
La manifestare au participat membri ai comunității istorice românești din Seghedin și comitatul Csongrád-Csanád, oficialități din Ungaria și România, reprezentanți ai mediului universitar, cultural, asociativ și de afaceri, printre care Ștefan Crâsta, președintele Asociației Culturale a Românilor din Seghedin, Alina Pădurean, decan al Facultății de Științe Umaniste și Sociale a Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, precum și reprezentanți ai Institutului Cultural Român Budapesta.
Manifestarea s-a încheiat cu o recepție comună, în cadrul căreia invitații au putut degusta preparate tradiționale românești și vinuri românești de la Cramele Lipova, într-o atmosferă de dialog intercultural și convivialitate.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/ianuarie-romanesc-la-seghedin-celebrarea-culturii-si-identitatii-romanesti-in-ungaria/
