S-a spânzurat cu poliția pe fir! Un bărbat a sunat la 112 după ce și-a pus ștreangul la gât

S-a spânzurat cu poliția pe fir! Un bărbat a sunat la 112 după ce și-a pus ștreangul la gât

XPilates & Spa

O intervenție contra-cronometru a doi polițiști a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști hunedoreni au salvat viața unui bărbat de 45 de ani aflat într-o situație critică.

Mai exact, în urmă cu două zile, un bărbat a sunat la 112, însă acesta nu a putut comunica cu operatorul. Cum pe fundal se auzeau doar foșnete și o respirație îngreunată, exista suspiciunea unei tentative de suicid.

Astfel, doi agenți s-au deplasat de urgență spre locul cu pricina. Au străbătut peste 300 de metri prin zăpadă, pe întuneric până la locuința bărbatului, unde, în curte, l-au găsit spânzurat cu o funie de o grindă.

Nu au stat nicio secundă pe gânuri și au tăiat funia, apoi l-au așezat la sol. Bărbatul prezenta semne vitale, însă nu coopera. L-au așezat imediat în poziție laterală, pentru a preveni astfel riscul de înec, până la sosirea echipajului de ambulanță.

Acesta a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În prezent, starea acestuia este stabilă.

Potrivit polițiștilor, bărbatul locuia singur și avea probleme familiale.

Distribuie pe rețele de socializare

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.

Alte articole

O intervenție contra-cronometru a doi polițiști a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști hunedoreni au salvat viața unui bărbat de 45 de ani aflat într-o situație critică. Mai exact, în urmă cu două zile, un bărbat a sunat la 112, însă acesta nu a putut comunica cu operatorul. Cum pe fundal se auzeau […]

Asociația Femeilor Antreprenor din România (AFAR), Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș (CCIAT) și Spitalul Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara organizează conferința intitulată „Reforma sistemului de sănătate în favoarea pacientului. Sursa de Vest See Full Bio

Criminalul de 13 ani din comuna Cenei a fost preluat de urgență de DGASPC. Măsura a fost luată după ce părinții acestuia nu au respectat obligațiile stabilite anterior de autorități. Sursa de Vest See Full Bio

Primăria Timișoara încurajează arhitecții și urbaniștii să utilizeze procedura digitală pentru parcurgerea etapelor de elaborare a unui Plan Urbanistic Zonal (PUZ). Sursa de Vest See Full Bio

S-a dat alarma, după un apel la 112, prin care pompierii militari pirotehnişti au fost solicitați să intevină pentru o misiune de asanare a teritoriului de muniția rămasă neexplodată. Sursa de Vest See Full Bio

Un control de rutină în trafic s-a transformat într-o captură uriașă. Polițiștii hunedoreni au descoperit o cantitate impresionantă de alcool, în mașina unui bărbat, iar în urma cercetărilor ulterioare, și la locuința acestuia. Sursa de Vest See Full Bio

Polițiștii din vestul țării sunt în alertă, după un apel la 112 care anunța dispariția unui adolescent în vârstă de 16 ani. Sursa de Vest See Full Bio

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN), în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie Israel–România, sub egida Ambasadei Statului Israel în România, invită companiile timișene să acceseze noi parteneriate de afaceri pe piața israeliană prin participarea la un eveniment de networking internațional dedicat promovării cooperării economice […]

RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice), Zona 1 Timiș, cu privire la modificarea tarifelor de facturare. Sursa de Vest See Full Bio

Mobilizare de forțe pentru stingerea unui incendiu ce a izbucnit la o hală dezafectată din Reșița. Sursa de Vest See Full Bio

Ancheta în cazul tragicului accident rutier produs lângă Lugoj, soldat cu moartea a șapte suporteri ai echipei PAOK Salonic, a scos la iveală detalii șocante. Sursa de Vest See Full Bio

Timișorenii continuă să aibă, în majoritate, o percepție pozitivă asupra orașului. Datele Barometrului Calității Vieții 2025, realizat de Primăria Timișoara în parteneriat cu Universitatea de Vest din Timișoara, arată că trei sferturi dintre locuitori consideră că orașul se îndreaptă într-o direcție bună, iar nivelul de satisfacție a crescut în mai multe domenii. Sursa de Vest […]

Într-un context în care tot mai mulți oameni caută forme de mișcare eficiente, sigure și adaptate stilului de viață modern, Pilates Reformer se conturează ca una dintre cele mai apreciate metode de antrenament. Sursa de Vest See Full Bio

Cei trei suporteri Paok răniți în carnagiul produs marți, în apropiere de Lugojel, au fost reevaluați medical la Spitalul Județean din Timișoara. Potrivit medicilor, starea acestora a impus decizii diferite în privința transferului către Grecia. Sursa de Vest See Full Bio

O suprafață generoasă din terenul Parcului Zürich, ocupată până acum de amenajările ilegale ale unui hotel din apropiere, care blocau accesul la domeniul public, va fi redată comunității locale, potrivit Primăriei Timișoara. Sursa de Vest See Full Bio
author avatar
Sursa de Vest

Source URL: https://www.sursadevest.ro/s-a-spanzurat-cu-politia-pe-fir-un-barbat-a-sunat-la-112-dupa-ce-si-a-pus-streangul-la-gat/


Analyse


2026-01-30 17:42:36

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.