În satul tradiţional, în 15 august se deschidea un important sezon al nunţilor, acesta ţinând până la intrarea în postul Crăciunului. Tot de Sfânta Marie Mare se organizau târgurile şi iarmaroacele, iar perioada începută acum şi încheiată în 8 septembrie, numită între Sântămării, era considerată optimă pentru semănăturile de toamnă. Mijlocul lunii lui Gustar mai era văzut ca sfârşitul verii. De acum, bărbaţii din satele de odinioară schimbau pălăria cu căciula, pregătindu-se astfel pentru anotimpurile răcoroase. Cei care ignorau regula erau luaţi peste picior, iar lumea ştia că, după Sfântă Maria Mare, nu mai este bine nici să dormi afară, nici să te scalzi în apele râurilor.

Este momentul în care soarele văratec dă semne de osteneală, iar vremea se răceşte, mai cu seamă noaptea şi de dimineaţă. Până astăzi a mai rămas vorba din bătrâni legată de Sfânta Mărie şi de pălărie, rostită adesea cu referire la timpul care devine răcoros, deşi contemporanii nu mai poartă oricum respectivul accesoriu, şi nici căciulă până dă gerul.

În satele de demult, în dimineaţa zilei de 15 august, femeile mergeau la biserică şi împărţeau struguri, prune şi faguri de miere, apoi se îndreptau spre cimitir, ca să tămâieze mormintele. Tot de la Sfânta Marie se tocmeau pândari pentru păzitul viei.