Dragnea: Nu mă așteptam de la premier să posteze ironii

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni seara, că nu se aștepta de la premierul Dacian Cioloș să posteze “niște ironii” pe Facebook cu privire la un subiect atât de important cum este modul de desfășurare al procesului de vot din 11 decembrie.

liviu dragnea fb

Dragnea a reafirmat că are îngrijorări, la fel “ca majoritatea politicienilor cu care a vorbit”, față de faptul că Autoritatea Electorală Permanentă este o instituție care nu mai are șef – instituție esențială în procesul electoral, așa cum este și Ministerul de Interne.

“Ceea ce am cerut eu în mod oficial, pentru toate partidele, să ni se pună la dispoziție aplicațiile informatice care vor fi folosite la numărarea voturilor și la repartizarea mandatelor. De asemenea, să ni se permită să avem oameni, fiecare partid câte un specialist, care să asiste la toate aceste operațiuni. De asemenea, mi-am exprimat îndoielile în ceea ce privește corectitudinea conducerii MI, respectiv a Guvernului. (…) De când a fost adus Tobă ministru de Interne în guvern, la două luni de zile l-au luat ca țintă să-l schimbe, și asta a avut-o premierul Cioloș, nici nu s-a ascuns. În final a plecat cu plagiat, neplagiat, cu urmărire penală, neurmărire penală. Eu mă așteptam de la premierul în funcție al României nu să posteze niște ironii pe Facebook într-un subiect atât de important. Asta arată cum tratează acest om votul din 11 decembrie”, a afirmat Dragnea, la un post de televiziune.

El a susținut că nu vrea să intre într-un dialog cu premierul pe rețelele de socializare.

“Ceea ce postează Dacian Cioloș pe Facebook nu mă interesează. Am înțeles că domnul Muhuleț, cu totul întâmplător PNL, va rămâne președinte acolo interimar, pentru că a apucat să fie desemnat de doamna Pătru, înainte (n.r. de arestare), să o reprezinte cât nu este acolo”, a afirmat președintele PSD.

Premierul Dacian Cioloș i-a transmis, luni, un mesaj președintelui PSD, Liviu Dragnea, în care îl asigură pe acesta că Guvernul său face “tot ce îi stă în putere” pentru a asigura corectitudinea procesului electoral, acuzându-l totodată pe liderul PSD că vrea să sădească “teama și îndoiala” în rândul opiniei publice când vorbește de posibila fraudare a alegerilor.

Source URL: https://www.digi24.ro/fara-categorie/dragnea-nu-ma-asteptam-de-la-premier-sa-posteze-ironii-pe-facebook-616951


Analyse


2025-04-03 06:03:44

General Sentiment: negative (score: -0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Conflict politic intre Dragnea si Ciolos

Entity Sentiment:

  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Dacian Ciolos: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 3)
  • Autoritatea Electorala Permanenta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Ministerul de Interne: negative (score: -0.3 magnitude: 0.4, occurrence: 1)
  • Guvernul Romaniei: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Liviu Dragnea critica premierul Dacian Ciolos pentru postarile ironice pe Facebook legate de procesul electoral din 11 decembrie, exprimandu-si ingrijorarea fata de corectitudinea acestuia.

Summary: Liviu Dragnea, presedintele PSD, a criticat premierul Dacian Ciolos pentru postarile ironice pe Facebook referitoare la procesul electoral din 11 decembrie. Dragnea si-a exprimat ingrijorarea fata de lipsa unui sef la Autoritatea Electorala Permanenta si a cerut acces la aplicatiile informatice folosite in numararea voturilor. De asemenea, a mentionat indoieli privind corectitudinea Ministerului de Interne si a Guvernului. Ciolos a raspuns asigurand ca Guvernul face tot posibilul pentru a asigura corectitudinea alegerilor, acuzandu-l pe Dragnea ca incearca sa instige teama si indoiala in randul publicului.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.