Tudor Laurențiu, cunoscut de cei apropiați sub porecla „Urechilă”, din cartierul buzoian Mihai Viteazul, a trecut în neființă în această dimineață, după o perioadă dificilă, marcată de probleme de sănătate.
Născut la data de 2 martie 1979, Tudor Laurențiu avea 46 de ani. Pentru familie și prieteni, el a fost mai mult decât un nume: a fost un om cu suflet mare, apropiat de cei dragi, un frate, un fiu și un prieten care a lăsat în urmă multă durere, dar și amintiri care nu vor fi uitate.
Anunțul morții sale a fost făcut de sora lui, Mădălina, care a transmis un mesaj plin de emoție:
„Ai plecat printre îngeri, suflet drag și tânăr, mult prea devreme dintre noi. Ne-ai lăsat inimile pline de dor și ochii plini de lacrimi. Multe am învățat în viața asta, dar nu și cum să duc durerea asta așa mare. Vei rămâne veșnic în inimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în pace.”
Cei care l-au cunoscut spun că Tudor a fost iubit și respectat de oamenii din jurul său, iar dispariția lui lasă un gol greu de umplut în sufletele celor care l-au avut aproape.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei îndoliate sincere condoleanțe!

Source URL: https://stiridinsursebuzau.ro/final-pentru-urechila-din-mihai-viteazul-tudor-laurentiu-a-murit-dupa-o-lunga-suferinta/