Demisiile preşedintelui şi secretarului general PNL au fost refuzate

Preşedintele PNL, Alina Gorghiu, şi secretarul general al partidului, Ilie Bolojan, şi-ar fi anunţat intenţia, în această noapte, să demisioneze. Surse liberale susţin că liderii filialelor din teritoriu s-au opus şi le-au recomandat să rămână în funcţii până la congresul de anul viitor.

Alina Gorghiu ar fi vrut să îşi dea demisia după ce estimările votului au arătat un scor foarte slab pentru PNL. Acelaşi lucru a intenţionat să facă, potrivit unor surse liberale, şi secretarul general al formaţiunii, Ilie Bolojan.

Majoritatea preşedinţilor de organizaţii judeţene ai PNL au refuzat însă să accepte demisia celor doi, recomandându-le să rămână în funcţie până la congresul de anul viitor al partidului. „Cel mai probabil o să rămânem în formula actuală până la congres”, a declarat pentru News.ro unul dintre cei prezenţi la discuţii.

Totuşi, mai mulţi lideri de organizaţii PNL au declarat public, duminică seară, că se impune demisia actualei conduceri a partidului. Primul dintre aceştia a fost şeful de la Timiş, Nicolae Robu. El a spus că la nivelul partidului trebuie să fie organizate „alegeri cât mai repede” şi că până atunci „cineva trebuie să joace rolul de preşedinte”.

Şi preşedintele PNL Călăraşi, Răducu Filipescu, a declarat că alegerile interne în partid sunt „absolut necesare”. Mai spune şi că în PNL „se impune neapărat o analiză serioasă şi eventual o conducere reformată, care să preia partidul să-l organizeze şi să-l pună pe şine”, pentru că deocamdată liberalii sunt „săriţi de pe şină”. Filipescu a declarat pentru News.ro că liberalii trebuie să tragă „o linie” şi să socotească „ce au de făcut în continuare şi cu cine”.

Alina Gorghiu a promis în luna octombrie că va demisiona de la şefia PNL dacă partidul nu va intra la guvernare după alegerile din 11 decembrie. „Eu îmi asum foarte clar o demisie dacă PNL nu va fi cel în jurul căruia se va face majoritatea parlamentară care să dea viitorul premier al României”, a declarat atunci Alina Gorghiu.

Source URL: https://www.digi24.ro/fara-categorie/demisiile-presedintelui-si-secretarului-general-pnl-au-fost-refuzate-630438


Analyse


2025-03-21 18:37:07

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Demisii refuzate in PNL

Entity Sentiment:

  • Alina Gorghiu: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 3)
  • Ilie Bolojan: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 2)
  • PNL: neutral (score: 0 magnitude: 0.4, occurrence: 5)
  • Nicolae Robu: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Raducu Filipescu: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • News

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • Demisiile presedintelui si secretarului general PNL
  • refuzate de liderii filialelor

KeyWords:

  • PNL
  • Alina Gorghiu
  • Ilie Bolojan
  • demisie
  • congres

Excerpt: Demisiile liderilor PNL, Alina Gorghiu si Ilie Bolojan, au fost refuzate de majoritatea presedintilor de organizatii judetene, care le-au recomandat sa ramana in functie pana la congresul de anul viitor.

Summary: Demisiile presedintelui PNL, Alina Gorghiu, si secretarului general, Ilie Bolojan, au fost refuzate de liderii filialelor judetene, care le-au recomandat sa ramana in functie pana la congresul de anul viitor. Gorghiu si Bolojan intentionau sa demisioneze dupa un rezultat electoral slab, dar majoritatea liderilor PNL au cerut organizarea de alegeri interne si o analiza serioasa a situatiei partidului.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.