Miliarde de lei din bani publici pentru o școală privată din Buzău, cu doar 7 elevi – Stiri Din Surse Buzău

Astăzi, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal Buzău s-a aflat Proiectul de hotărâre nr. 7 din 19.01.2026, privind aprobarea finanțării parțiale a activității Asociația Spectrum Buzău pentru anul 2026. Proiectul prevede acordarea unui ajutor lunar de 5.500 de euro din bani publici către o școală privată.

În urma votului exprimat în plenul Consiliului Local Municipal Buzău, proiectul a fost adoptat cu 14 voturi „pentru”, toate din partea consilierilor PSD, în timp ce 6 consilieri au votat „împotrivă”, iar alți 2 s-au abținut. Ulterior votului, consilierul local Silviu Roșioru (PNL) a făcut, în exclusivitate pentru publicația noastră, declarații extrem de dure, ridicând suspiciuni serioase cu privire la modul în care sunt cheltuiți banii publici ai buzoienilor.

Silviu Roșioru: „Este o afacere turcească. E un lucru necurat”

Potrivit consilierului local, finanțarea totală ar urma să ajungă la aproape 7 miliarde de lei vechi pe întreg anul, în condițiile în care, la această ședință, s-a aprobat doar 1/12 din sumă – aproximativ 28.000 lei, până la adoptarea bugetului local.

Am votat împotrivă 6 consilieri din opoziție, iar doi s-au abținut. Este o afacere turcească, sunt niște turci în spate, e afacerea lor. Din august 2025 și până în decembrie este vorba de o finanțare de 346.000 de lei. Noi acum am dat doar 28.000 de lei, până la aprobarea bugetului, a declarat Roșioru.

Acesta a susținut că municipalitatea ar fi pus la dispoziție și un imobil în care funcționa un liceu cu tradiție, care ar fi fost ulterior „conservat” și direcționat către mediul privat.

Am desființat un liceu cu tradiție, l-am conservat și apoi l-am dat unui om de afaceri ca să facă o afacere, în condițiile în care numărul elevilor a scăzut cu 1.000, iar la anul va scădea cu încă 600. Abandonul școlar e mare, vom fi nevoiți să închidem licee și clase. Nu mai avem copii”, a spus consilierul.

Lipsa datelor-cheie și comparații șocante

Roșioru a atras atenția că în proiect nu este menționat numărul de elevi care ar urma să beneficieze de această finanțare, deși este vorba de fonduri publice consistente.

Eu chiar am întrebat câți elevi sunt și pentru ce facem noi cu banii buzoienilor. Finanțăm învățământul privat, dar sunt alte școli cu un număr mare de elevi care nu beneficiază de sume. Nu putem face lucrurile după cum cred ei”, a punctat acesta.

Declarațiile au mers și mai departe, consilierul făcând comparații ironice și extrem de dure:
Cu banii ăștia, cei 7 elevi pot învăța la Oxford. Atunci de ce facem astfel de finanțări? Mai repede le solicităm că nu sunt cerințe pentru o școală privată. S-au făcut investiții pentru o spălare de bani.

„O pușculiță” din bani publici?

Consilierul PNL a vorbit despre un model de finanțare repetitiv, pe care l-a comparat cu alte structuri bugetofage din municipiu.

Aici este o practică ca la Gloria Buzău, unde se înghesuie lumea să mănânce banii publici. Turcii ăia duc ploconul. Aici e un lucru necurat”, a spus Roșioru, făcând trimitere la falimentul Gloriei Buzău.

În opinia sa, banii publici au devenit o pușculiță a unora, iar semnalele de alarmă trase în trecut ar fi fost ignorate.

Episod anterior votului din CLM: acces la decidenți, „atenții” și o discuție directă cu reprezentanții Școlii Spectrum

În data de 23 decembrie 2025, în jurul orei 10:00, doi domni îmbrăcați elegant și o doamnă, care s-a prezentat ca reprezentant al Școlii Spectrum și despre care s-a lăsat impresia că ar fi directoarea unității, s-au prezentat la intrarea în sediul Consiliului Județean Buzău, încercând să ajungă la Marcel Ciolacu.

Cei trei aveau asupra lor cadouri scumpe și diverse atenții, iar prezentarea făcută la intrarea în instituție a fost explicită:
De la Școala privată Spectrum. Venim din partea primarului din Breaza, la domnul Ciolacu am dori să ajungem”.

Contextul acestei tentative de acces este cu atât mai relevant cu cât, ulterior, Consiliul Local Municipal Buzău a fost chemat să voteze o finanțare publică substanțială pentru Școala Spectrum, finanțare care nu a fost însoțită, în documentele oficiale, de date esențiale privind numărul de elevi sau structura reală a unității de învățământ. Pe de altă parte, cel mai important element care lipsește din fundamentarea proiectului îl reprezintă chiar justificarea necesității unei astfel de finanțări, în condițiile în care municipiul Buzău se confruntă cu scăderea accelerată a numărului de elevi din sistemul public, închiderea de clase și riscul desființării unor unități de învățământ.

În același context, am avut o discuție directă, în calitate de jurnalist, cu unul dintre reprezentanții Școlii Spectrum, discuție purtată chiar în sediul Consiliului Județean Buzău, imediat după prezentarea acestora la intrarea în instituție.

Dintr-un interes jurnalistic legitim, am adresat o întrebare firească: ”Și chiar aveți elevi?”. Reacția doamnei a fost vizibil iritată, iar răspunsul oferit a fost că școala are 7 elevi.

Discuția a continuat cu solicitări de clarificare privind cadrele didactice. Am întrebat dacă profesorii sunt exclusiv din Buzău, iar răspunsul primit a fost că o parte dintre profesori sunt din Buzău, însă există și cadre didactice care vin de la București.

Acest episod este esențial pentru înțelegerea contextului real în care, la scurt timp după această întâlnire, Consiliul Local Municipal Buzău a fost pus în situația de a vota alocarea unor fonduri publice consistente către o școală privată cu un număr extrem de redus de elevi, fără ca aceste informații-cheie să fie menționate explicit în proiectul de hotărâre supus votului.

Coroborarea tentativei de acces la un decident politic de rang înalt, existența cadourilor și atențiilor, lipsa de transparență din documentele oficiale și datele obținute direct, prin dialog jurnalistic, ridică semne de întrebare legitime privind mecanismele informale de influență, lobby și utilizare a banului public, într-un dosar care implică sume semnificative din bugetul municipiului Buzău.

Întrebări fără răspuns

Finanțarea școlilor private este permisă de lege, însă oportunitatea și necesitatea acesteia la Buzău, în contextul scăderii dramatice a numărului de elevi din sistemul public, rămân intens contestate.

De ce nu este menționat numărul de elevi?
Cine verifică modul în care sunt cheltuiți banii publici?

Sunt întrebări legitime, rămase fără răspuns în ședința de astăzi. Cert este că votul a trecut, însă acuzațiile lansate public deschid un subiect exploziv, care ar putea necesita verificări mult mai atente din partea instituțiilor de control.

RAPID SUPER SERVICE

Source URL: https://stiridinsursebuzau.ro/miliarde-de-lei-din-bani-publici-pentru-o-scoala-privata-din-buzau-cu-doar-7-elevi/

Analyse

2026-02-12 02:53:34

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.