Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat că, prin măsurile luate, autorităţile vor încerca să ţină şcolile deschise. În prezent, nu există judeţe în pericol de suspendare a cursurilor cu prezenţa fizică a elevilor.
„Încercăm să ţinem şcolile deschise, dar nu cu orice preţ… În funcţie de evoluţia pandemică, dar şi de particularităţile noi Omicorn… Această boală are o transmisibilitate foarte mare”, a spus ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au decis să modifice modul de organizare a cursurilor şcolare în timpul valului Omicron al pandemiei. Astfel, toate unităţile şcolare dintr-un judeţ vor fi închise dacă unităţile medicale judeţene vor avea ocupate paturile ATI în proporţie de 75%.
Situaţia va fi prezentată pe site-urile DSP şi ale inspectoratelor şcolare. În fiecare zi de joi se va decide modul de organizare a cursurilor în săptămâna următoare.
„Suntem încă departe de acest scenariu… pe măsură ce un judeţ se va apropia de pragul de 75%, acest lucru va fi cunoscut prin informaţii publice”, spune ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
Potrivit cifrelor comunicate de ministrul Sănătăţii, cel mai mare grad de ocupare a paturilor este în judeţul Suceava-34%. Pe locul următor este Cluj-28%, în timp ce Bucureşti şi Ilfov au fiecare 16%. Media naţională este de 16%.
Source URL: https://www.banatulmeu.ro/ministrul-sanatatii-incercam-sa-tinem-scolile-deschise-dar-nu-cu-orice-pret/
