În Parlament, senatorii jurişti dezbat la această oră proiectul care stabileşte condiţiile în care pot fi graţiaţi anumiţi deţinuţi. Inițial, grațierea a fost menită și ea să fie adoptată prin ordonanță de urgență.
În promovarea legii, iniţiatorul legii, Ministerul Justiției, aduce drept argument condamnările decise de CEDO în cazul României, peste 500 în ultimii cinci ani, dar şi iminenţa unei decizii-pilot, care să oblige ţara noastră să rezolve problema supraaglomerării închisorilor.
Astfel, ar beneficia de grațiere unii deținuți care au pedepse de până la 5 ani de închisoare, cum ar fi deținuții care au minori mai mici de 14 ani și sunt singurii întreținători ai familiei.
De asemenea, femeile însărcinate vor beneficia de înjumătățirea anilor de închisoare.
Nu vor fi grațiate pedepsele care privesc câteva zeci de infracțiuni, printre care și cele de corupție și de violență.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/legea-gratierii-discutata-in-comisia-juridica-a-senatului-674110
Analyse
2025-11-10 18:30:49
General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0)
Subject: legea gratierei discutata in comisia juridica a senatului
Entity Sentiment:
- comisia juridica a senatului: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- ministerul justitiei: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- cedo: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- romania: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- parlament: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
- senat: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
Classification:
- /News/Politics
- /Law/Legal
Language: Romanian
Safety Moderation:
KeyPhrases:
- lege gratierii
- condamnari cedo
- supraaglomerare inchisorilor
- pedepse cinci ani
- femei insarcinate
KeyWords:
- gratiere
- inchisoare
- condamnare
- coruptie
Excerpt: proiectul legii gratierei este discutat de Comisia Juridica a Senatului in Parlament. initiatorul legii, Ministerul Justitiei, sustine modificari ca raspund la condamnari ale CEDO impotriva Romaniei si la nevoia de a reduce supraaglomerarea inchisorilor. se propune ca detinuti cu pedepse pana la cinci ani sa poata beneficia de gratiere pentru anumite conditii, incluzand minori sub 14 ani intre intretinatori, precum si femei insarcinate care ar beneficia de reducere a pedepsei. nu vor fi gratiate infractiuni precum coruptia si violenta.
Summary: proiectul legii gratierei se afla in dezbatere in Comisia Juridica a Senatului. se prevede gratie pentru detinuti cu pedepse pana la cinci ani pentru anumiti categorii, cum ar fi detinuti cu minori sub 14 ani intre intretinatori si femei insarcinate, cu reducere a timpului petrecut dupa condamnare. Ministerul Justitiei sustine actiunea ca raspuns la condamnari CEDO impotriva Romaniei si la problema supraaglomerarii inchisorilor, dar nu vor fi gratiate infractiuni ca coruptia si violenta. Analiza ramane deschisa in legatura cu impactul asupra sistemului penitenciar.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.