Încă o zi de sărbătoare naţională. Motivaţia acestui proiect

Deputaţii din Comisia de cultură au votat, marţi, în favoarea proiectului de lege pentru declararea zilei de 27 martie – Ziua Unirii Basarabiei cu România – ca zi de sărbătoare naţională, iniţiat de deputatul PMP Eugen Tomac, care a afirmat că ziua de 27 martie 1918 este una dintre cele mai semnificative din istoria poporului român.

proteste alianta da chisinau - agora
FOTO agora.md

“Mi s-a părut absolut firesc ca odată ce ne apropiem de marcarea celor 100 de ani de la Marea Unire să acordăm şi să dăm un semnal politic şi un gest politic cu o anumită încărcătură acestei zile, pentru că ziua de 27 martie reprezintă de fapt primul pas spre Marea Unire din 1918, Basarabia fiind prima provincie care a făcut pasul spre reîntregirea ţării. Şi cred că în contextul actual se impune să accelerăm această procedură pentru că inclusiv în această lună vom marca cei 99 de ani de la Unire”, a declarant Tomac.

La rândul său preşedintele Comisiei de cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, a afirmat că nu există niciun reproş la adresa proiectului de lege din partea Consiliului Legislativ.

“Am un punct de vedere personal: ar fi strigător la cer ca Parlamentul să se opună la o astfel de iniţiativă”, a afirmat Ştirbu.

Proiectul de lege a fost votat în unanimitate de deputaţii din comisie. El a primit vot favorabil din partea senatorilor, Camera Deputaţilor fiind forul decizional în acest proiect.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/inca-o-zi-de-sarbatoare-nationala-motivatia-acestui-proiect-678899


Analyse


2025-03-22 23:03:28

General Sentiment: positive (score: 0.5 magnitude: 1.5)

Subject: Ziua Unirii Basarabiei cu Romania

Entity Sentiment:

  • Eugen Tomac: positive (score: 0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Ziua Unirii Basarabiei cu Romania: positive (score: 0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 2)
  • Gigel Stirbu: positive (score: 0.5 magnitude: 0.6, occurrence: 1)
  • Camera Deputatilor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Consiliul Legislativ: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Marea Unire: positive (score: 0.6 magnitude: 0.7, occurrence: 2)

Classification:

  • Politics
  • History

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Proiectul de lege pentru declararea zilei de 27 martie ca sarbatoare nationala a fost votat in unanimitate de Comisia de cultura a Camerei Deputatilor.

Summary: Deputatii din Comisia de cultura au votat in favoarea proiectului de lege pentru declararea zilei de 27 martie ca sarbatoare nationala, initiat de Eugen Tomac. Ziua marcheaza Unirea Basarabiei cu Romania, considerata un pas important spre Marea Unire din 1918. Proiectul a fost votat in unanimitate si nu a primit obiectii din partea Consiliului Legislativ. Gigel Stirbu, presedintele Comisiei de cultura, a sustinut initiativa, subliniind importanta sa istorica si politica.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.