Codrea a parasit Politehnica Timisoara! Vine Romica Buia?

Politehnica Timişoara, liderul Ligii a IV-a Timiş, a rămas fără antrenor. După un sezon şi jumătate în cel de-al patrulea eşalon, Paul Codrea a pus punct colaborării cu Politehnica Timişoara!

buiaaa

Chiar dacă Politehica nu a pierdut niciun joc în acest sezon, Paul Codrea a renunţat la conducerea băncii tehnice la mijlocul acestei săptămâni. Deocamdată nu sunt cunoscute motivele pentru care acesta a decis să pună punct colaborării cu Politehnica. În locul lui Codrea va veni managerul sportiv Sorin Brindescu. În cazul în care acesta îl va urma pe Paul Codrea, sunt două nume care se vehiculează pentru postul de antrenor principal la Politehnica. Este vorba despre Romică Buia, care a mai fost în cărţi la Politehnica în urmă cu câteva luni, sau Sorin Bălu.

Mult mai puțin zgribulit ca și pe șantierul stadionului LEGO, primarul Dominic Fritz a vizitat și investiția de la Turnul de Apă din Iosefin. Acesta a fost transformat într-un centru cultural și ar urma să fie deschis în următoarele câteva luni. Pentru a vedea ce oferă turnul în noua organizare, dar, mai ales, priveliștea super…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Preşedintele PSD Sorin Grindenau, a afirmat, după o discuţie cu delegaţia băncii americane JP Morgan, că stimularea economiei este esenţială, mai ales în actualul context socio-economic. Întâlnirea a avut loc înainte unei şedinţe a liderilor coaliţiei, în care Grindeanu vrea să-şi impună programul PSD de măsuri privind relansarea economiei. Liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR au programată azi…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Padelul timișorean s-a „dezghețat” odată cu disputarea primei competiții din 2026 la cocheta bază Padel Center din Dumbrăvița, cea mai mare din țară și care are nouă terenuri, dintre care cinci acoperite și patru în aer liber. Sportivi din Germania, Franța, Spania și bineînțeles România s-au înscris la cele trei niveluri ale competiției, profesioniști, semipro/amatori…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Polițiștii orașului Recaș au reținut un bărbat de 48 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. La data de 24 ianuarie…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Producătorul de anvelope Continental împlinește 25 de ani de activitate de producție la Timișoara, un sfert de secol de implicare în societate. În prezent cea mai modernă fabrică a germanilor, aceasta oferă locuri de muncă pentru aproximativ 3.000 de angajați, implicit pentru în jur de 9.000 de membri ai comunității. Azi, peste 80 milioane de…
Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Polițiștii orașului Recaș au reținut un bărbat de 48 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, părăsirea locului accidentului și refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Magistrații au dispus arestarea preventivă a acestuia pentru o perioadă de 30 de zile. La data de 24 ianuarie… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Mult mai puțin zgribulit ca și pe șantierul stadionului LEGO, primarul Dominic Fritz a vizitat și investiția de la Turnul de Apă din Iosefin. Acesta a fost transformat într-un centru cultural și ar urma să fie deschis în următoarele câteva luni. Pentru a vedea ce oferă turnul în noua organizare, dar, mai ales, priveliștea super… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Peste 100 de profesioniști din domeniul gastronomiei, bloggeri culinari și jurnaliști din toate regiunile României s-au reunit în weekend la Vinalia – Conacul din Ceptura, în cadrul evenimentului „Mica Unire în Bucate”. Evenimentul a fost organizat de Cronicari Digitali, în cadrul proiectului „Amintiri Gustoase” și a fost dedicat celebrării diversității culinare românești. Printre invitați s-a… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Producătorul de anvelope Continental împlinește 25 de ani de activitate de producție la Timișoara, un sfert de secol de implicare în societate. În prezent cea mai modernă fabrică a germanilor, aceasta oferă locuri de muncă pentru aproximativ 3.000 de angajați, implicit pentru în jur de 9.000 de membri ai comunității. Azi, peste 80 milioane de… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Preşedintele PSD Sorin Grindenau, a afirmat, după o discuţie cu delegaţia băncii americane JP Morgan, că stimularea economiei este esenţială, mai ales în actualul context socio-economic. Întâlnirea a avut loc înainte unei şedinţe a liderilor coaliţiei, în care Grindeanu vrea să-şi impună programul PSD de măsuri privind relansarea economiei. Liderii coaliției PSD-PNL-USR-UDMR au programată azi… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
La Timișoara se vor întâlni, anul viitor, peste 60 de specialiști din toată Europa pentru a discuta despre strategii de atragere a conferințelor și evenimentelor internaționale. Timișoara a fost selectată să organizeze în 2027 întâlnirea City Destination Alliance CVB Expert Meeting. În țările cu turism dezvoltat, orașele și regiunile au birouri specializate care lucrează pentru… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al Enterprise Europe Network (EEN), invită firmele timișene să participe la prima misiune economică multisectorială organizată în Țara Bascilor – Spania, în perioada 16 – 20 martie 2026. Evenimentul se desfășoară cu sprijinul Consulatului General al României la Bilbao și în colaborare cu Camera… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Șoferii care circulă pe autostrada A1 continuă să se plângă de numărul mare de gropi apărute în asfalt. Tot mai mulți dintre aceștia anunță pe forumurile de discuții despre apariția acestora, avertizând șoferii să circule pe banda mai puțin afectată, pentru a nu face accident. Ultima postare pe această temă vine din zona Hunedoara. Pe… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Padelul timișorean s-a „dezghețat” odată cu disputarea primei competiții din 2026 la cocheta bază Padel Center din Dumbrăvița, cea mai mare din țară și care are nouă terenuri, dintre care cinci acoperite și patru în aer liber. Sportivi din Germania, Franța, Spania și bineînțeles România s-au înscris la cele trei niveluri ale competiției, profesioniști, semipro/amatori… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO
Timișul a fost, și în acest an, locul unde au debutat expozițiile de frumusețe canină din România. Expozițiile din luna ianuarie au avut loc, sâmbătă și duminică, în organizarea Asociației Chinologice Române Timiș, la Sala Polivalentă din Dumbrăvița. Au fost două expoziții în cursul zilei de sâmbătă, una dotată cu titluri CAC, una dotată cu… Citeşte tot articolulCiteste articolul Primarul Fritz a vizitat și șantierul Turnului de Apă din Iosefin/VIDEO

Source URL: https://debanat.ro/2014/11/codrea-a-parasit-politehnica-timisoara-vine-romica-buia_92034.html


Analyse


2026-02-22 06:25:00

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.