Patriarhul BOR va câștiga mai mult decât șefii SIE, SRI și STS

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va avea, potrivit noului proiect al legii salarizării unitare, un venit lunar de 14.500 lei brut, echivalent cu cel al unui ministru, în timp ce directorii SIE, SRI şi STS vor câştiga 10.730 lei brut, acelaşi venit urmând să îl aibă şi secretarii de stat, au precizat surse din conducerea PSD, pentru News.ro.

patriarhul daniel basilica.ro august 2015

În ceea ce priveşte Instituţia Prefectului, prefectul va avea un salariu de 10.730 lei, iar subprefectul – 10.150 lei.

De asemenea, preşedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, şeful Curţii de Conturi, secretarul general al Guvernului, consilierii prezidenţiali şi preşedintele Consiliului Concurenţei  vor câştiga lunar 14.500 lei. Aceleaşi venituri le vor avea şi preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi şeful Autorităţii Electorale Permanente.

Referitor la funcţiile din Parlamentul României, vicepreşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului vor avea un salariu lunar de 14.500 lei, secretarii, chestorii şi liderii grupurilor parlamentare – 13.630 lei, preşedinţii Comisiilor permanente – 12.615 lei, vicepreşedinţii acestor comisii – 12.180 lei, în timp ce senatorii şi deputaţii vor câştiga 11.600 lei.

Vicepreşedinţii Curţii de Conturi, Consiliului Concurenţei şi ai Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii vor avea, potrivit noului proiect al legii salarizării unitare, un venit de 13.050 lei, iar secretarul general adjunct al Guvernului şi consilierii de stat – 10.730 lei.

Totodată, vicepreşedinţii AEP şi ANI vor câştiga lunar 10.730 lei.

Preşedintele Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor şi directorul general al Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat vor avea un salariu de 11.600 lei.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a prezentat, joi, la Sinaia, proiectul Legii salarizării unitare, în forma agreată de coaliţia guvernamentală. 

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/legea-salarizarii-unitare-patriarhul-bor-va-castiga-mai-mult-decat-sefii-sie-sri-si-sts-702454


Analyse


2025-11-11 00:15:46

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0)

Subject: impactul legii salarizarii unitare asupra functionarilor publici

Entity Sentiment:

  • patriarhul bisericii ortodoxe romane: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 2)
  • sie: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • sri: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • sts: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • institutia prefectului: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • presedintele consiliului legislativ: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • avocatul poporului: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • seful curtii de conturi: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • consiliul concurentei: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • consiliul national pentru studierea arhivelor securitatii: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • oficiul national de prevenire si combatere a spalarii banilor: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • oficiul registrului national al informatiilor secrete de stat: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • lia olguta vasilescu: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)
  • guvern: neutral (score: 0 magnitude: 0, occurrence: 1)

Classification:

  • /News/Politics

Language: Romanian

Safety Moderation: Politics

KeyPhrases:

  • legea salarizarii unitare
  • venituri demnitari publici

KeyWords:

  • salariu
  • guvern
  • patriarh

Excerpt: Patriarhul bor va avea venit lunar brut de 14500 lei, egal cu salariul unui ministru, conform noului proiect al legii salarizarii unitare, in timp ce sefii sie sri si sts vor castiga 10730 lei brut. Prefectul va primi 10730 lei, iar subprefectul 10150 lei. Presedintele Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, seful Curtii de Conturi si Secretarul General al Guvernului vor primi 14500 lei. Si vicepresedintele Consiliului Concurentei si presedintele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii vor avea 14500 lei. In Parlament: vicepresedintii Camerelor vor primi 14500 lei, secretarii, chestorii si liderii grupurilor parlamentare 13630, presedintii permanentelor comisiilor 12615, vicepresedintii acestor comisii 12180, iar senatorii si deputatii 11600 lei. Vicepresedintele Curtii de Conturi, Consiliului Concurentei si ANI vor avea 13050 lei, iar secretarul general adjunct al Guvernului si consilierii de stat 10730 lei; vicepresedintele AEP si ANI 10730 lei. Proiectul a fost prezentat de ministrul Muncii Lia Olguta Vasilescu.

Summary: Un proiect al legii salarizarii unitare propune venituri diferentiate pentru demnitari si functionari din sistemul public, iar patriarhul bor va avea 14500 lei brut lunar, egal cu salariul unui ministru, in timp ce sefii sie sri si sts vor primi 10730 lei brut. Alte functii de rang inalt precum prefectul, subprefectul, presedintii Consiliului Legislativ, Avocatul Poporului, seful Curtii de Conturi, secretarul general al Guvernului, consilierii prezidentiali si presedintele Consiliului Concurentei vor avea venituri de 14500 lei. In plus, presedintele Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si seful Autoritatii Electorale Permanente vor beneficia de aceeasi suma. In Parlament, vicepresedintii Camerelor vor primi 14500 lei, urmand secretarii, chestorii si liderii grupurilor parlamentare cu 13630 lei, presedintii permanentelor comisiilor cu 12615 lei, vicepresedintii acestor comisii cu 12180 lei, iar senatorii si deputatii cu 11600 lei. Vicepresedintele Curtii de Conturi, Consiliului Concurentei si ANI vor avea 13050 lei, iar secretarul general adjunct al Guvernului si consilierii de stat 10730 lei; vicepresedintele AEP si ANI 10730 lei. Proiectul a fost prezentat de ministrul Muncii Lia Olguta Vasilescu.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.