Kovesi nu merge la audieri în Parlament. „Procurorii nu pot fi citați”

După ce parlamentarii care anchetează alegerile prezidențiale din 2009 au invitat-o, miercurea viitoare, la audieri, Laura Codruța Kovesi, procurorul-șef al DNA, i-a transmis președintelui comisiei de anchetă o scrisoare prin care își justifică refuzul de a venit în Parlament.

„La data de 24 mai 2007, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât că «procurorii nu pot fi citați și obligați să se prezinte în calitate de martori în fața comisiilor parlamentare, deoarece, conform normelor constituționale, fac parte din autoritatea judecătorească»”, scrie procurorul-șef al DNA în scrisoarea adresată lui Mihai Fifor.

În document, Laura Codruța Kovesi invocă și două decizii ale Curții Constituționale (nr. 317/2006 și nr. 45/1994), potrivit cărora dispozițiile din regulamentele interne ale Senatului sau Camerei Deputaților care prevăd obligativitatea persoanelor citate de a se prezenta la comisia de anchetă sunt neconstituționale.

„Față de aceste aspecte, vă comunic faptul că nu mă voi prezenta în data de 14 iunie 2017 la ședința Comisiei de anchetă”, își încheie Kovesi scrisoarea către parlamentarii din Comisia de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009.

Comisia condusă de Mihai Fifor (PSD) a invitat-o la audieri, miercurea viitoare, pe Laura Codruța Kovesi, în aceeași zi cu ex-premierul Emil Boc.

În invitația la audieri, aleșii i-au transmis procurorului-șef al DNA că există metode la care Comisia poate apela „în cazul refuzului nemotivat”.

„În cazul refuzului nemotivat de a răspunde solicitărilor, Comisia poate propune sesizarea conducătorului autorității sau instituției în care își desfășoară activitatea persoana citată, în vederea aplicării în mod corespunzător a prevederilor regulamentelor de organizare și funcționare a instituției respective sau poate propune sesizarea organelor de urmărire penală pentru infracțiunea prevăzută de art. 267 din Legea nr. 286/2000 privind Codul penal”, se arată în documentul transmis lui Kovesi de Comisia de anchetă.

Articolul invocat se referă la omisiunea sesizării: „functionarul public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală în legătură cu serviciul în cadrul căruia își îndeplinește sarcinile, omite sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă”.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/kovesi-refuza-audierea-in-parlament-procurorii-nu-pot-fi-citati-739333


Analyse


2025-03-21 05:14:53

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 0.3)

Subject: Kovesi refuza audierea parlamentara

Entity Sentiment:

  • Laura Codruta Kovesi: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 4)
  • Parlament: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Mihai Fifor: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Comisia de ancheta: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 3)
  • Curtea Constitutionala: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Emil Boc: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Legal

Language: romanian

Safety Moderation: Politics,Legal

Excerpt: Laura Codruta Kovesi refuza sa se prezinte la audierile parlamentare privind alegerile prezidentiale din 2009, invocand decizii ale Consiliului Superior al Magistraturii si Curtii Constitutionale care sustin ca procurorii nu pot fi citati.

Summary: Laura Codruta Kovesi, procurorul-sef al DNA, a refuzat sa se prezinte la audierile parlamentare privind alegerile prezidentiale din 2009, invocand decizii ale Consiliului Superior al Magistraturii si Curtii Constitutionale care sustin ca procurorii nu pot fi citati si obligati sa se prezinte in fata comisiilor parlamentare. Comisia de ancheta, condusa de Mihai Fifor, a avertizat ca in cazul unui refuz nemotivat, ar putea sesiza conducerea institutiei sau organele de urmarire penala.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.