Au apărut primele fotografii cu Guvernul Sorin Grindeanu în varianta restrânsă. Executivul numără, în acest moment, pe lângă premier, un ministru şi un secretar general.
În fotografiile postate pe Instagram, apar, într-o şedinţă de lucru, premierul Sorin Grindeanu, care este şi ministru de Interne interimar, Augustin Jianu, singurul ministru nedemisionar, dar care ocupă provizoriu şi fotoliul de la Dezvoltare, şi Victor Ponta, proaspăt numit în funcţia de secretar general al Guvernului.
Sorin Grindeanu a trimis deja la Cotroceni demisiile miniştrilor de la Interne şi Dezvoltare, şi este de aşteptat să facă acelaşi lucru şi în privinţa celorlalţi membri ai Guvernului care şi-au depus mandatele.
Premierul încearcă să obţină sprijinul cât mai multor parlamentari în vederea moţiunii de cenzură. Astăzi prim-ministrul este la Timişoara, organizaţie care deja a declarat că îl susţine.
Tot astăzi, secretarul general al guvernului, Victor Ponta, a ajuns, în jurul orei 11.45 la Palatul Victoria, unde potrivit declaraţiilor sale din cursul serii de vineri, urmează să aibă discuţii cu mai mulţi parlamentari şi lideri politici. Încă de dimineaţă, la Palatul Victoria au venit mai mulţi consileri ai premierului precum şi cei din cabinetul SGG.
Excerpt: Guvernul Sorin Grindeanu este acum format din premier, un ministru si un secretar general, cu Sorin Grindeanu incercand sa obtina sprijin pentru motiunea de cenzura.
Summary: Guvernul Sorin Grindeanu este acum format din premierul Sorin Grindeanu, care este si ministru de Interne interimar, Augustin Jianu, singurul ministru nedemisionar, si Victor Ponta, noul secretar general al Guvernului. Grindeanu a trimis demisiile ministrilor de la Interne si Dezvoltare la Cotroceni si cauta sprijin parlamentar pentru motiunea de cenzura. Premierul se afla la Timisoara, unde are sustinerea organizatiei locale, iar Victor Ponta a ajuns la Palatul Victoria pentru discutii politice.
Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.