Pe ce mizează liberalii pentru a racola parlamentari din PSD

Liberalii îşi fac deja planurile pentru la toamnă, când speră să dărâme guvernul social-democrat. Ludovic Orban a anunţat un plan de racolare a parlamentarilor din tabăra puterii care sunt nemulţumiţi de guvernare. De altfel, PNL pregăteşte un Guvern din umbră, care să poată prelua puterea.

Liberalii se reunesc astăzi în ședință pentru a stabili strategia pe termen scurt. Președintele partidului, Ludovic Orban, a anunțat planul pentru această toamnă: să convingă parlamentari PSD și ALDE să nu mai susțină Guvernul.

Liberalii speculează nemulțumirile care ar putea apărea la adresa măsurilor guvernamentale și că, în urma discuțiilor cu eventualii social-democrați nemulţumiţi, Guvernul condus de Mihai Tudose își va pierde sprijinul politic, după ce parlamentarii se întorc din vacanța de vară. În aceste condiții, ar putea trece o moțiune de cenzură la adresa Executivului, speră liberalii.

În parlalel, liberalii vor să reactiveze comisiile de specialitate, adică să desemneze persoane care să se ocupe de diverse ministere. Este vorba despre un guvern din umbră, pe care liberalii l-au mai avut în trecut.

Există și un pachet de măsuri pe care liberalii vor să le ia după ce fac sondaje și află ce-și doresc românii. Pe baza acestor sondaje ar urma să fie făcute și propuneri legislative, după întoarcerea din vacanța parlamentară.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/pe-ce-mizeaza-liberalii-pentru-a-racola-parlamentari-din-psd-766131


Analyse


2025-04-04 13:12:44

General Sentiment: neutral (score: 0 magnitude: 1)

Subject: Strategia PNL pentru toamna

Entity Sentiment:

  • Partidul National Liberal: neutral (score: 0 magnitude: 0.5, occurrence: 5)
  • Ludovic Orban: neutral (score: 0 magnitude: 0.3, occurrence: 2)
  • PSD: neutral (score: 0 magnitude: 0.2, occurrence: 3)
  • Mihai Tudose: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • ALDE: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Government

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Liberalii planuiesc sa racoleze parlamentari nemultumiti din PSD si ALDE pentru a darama guvernul social-democrat in toamna.

Summary: Liberalii isi fac planuri pentru a racola parlamentari din PSD si ALDE, nemultumiti de guvernare, pentru a darama guvernul social-democrat in toamna. Ludovic Orban a anuntat un plan de racolare si pregatirea unui guvern din umbra. Liberalii spera ca, prin specularea nemultumirilor, sa treaca o motiune de cenzura impotriva guvernului condus de Mihai Tudose. De asemenea, vor sa reactiveze comisiile de specialitate si sa propuna masuri legislative pe baza sondajelor de opinie.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.