Magia Parisului –  la Timișoara! Boema de Puccini, spectacol și emoție pură…

AcasăCulturaMagia Parisului –  la Timișoara! Boema de Puccini, spectacol și emoție pură…

Magia Parisului –  la Timișoara! Boema de Puccini, spectacol și emoție pură la Opera Națională

DISTRIBUIȚI

Duminică, 11 ianuarie, Opera Națională Română din Timișoara invită publicul la un spectacol de excepție: celebra operă Boema de Giacomo Puccini.

Evenimentul începe la ora 18:00 și va fi precedat, de la ora 17:00, de o discuție cu publicul în foaierul Operei, la care va participa dirijorul Szabolcs Hermann.

Considerată una dintre cele mai îndrăgite opere ale lui Puccini, Boema spune povestea tinerilor artiști boemi din Parisul anilor 1830: Rodolfo, poetul; Marcello, pictorul; Colline, filosoful; și Schaunard, muzicianul.

În mijlocul sărăciei și al vieții pline de încercări, ei trăiesc prietenia adevărată și visele unui viitor mai bun. Întâlnirea lui Rodolfo cu vecina sa, Mimì, dă naștere unei povești de dragoste ce rămâne emblematică în istoria operei.

Spectacolul, cântat în italiană și titrat în română și engleză, cuprinde patru acte și trei pauze și se va încheia în jurul orei 21:30.

Publicul va putea asculta celebrele arii și duete: „Che gelida manina”, „Si, mi chiamano Mimì” sau duetul romantic „O soave fanciulla”, care au cucerit generații întregi de melomani.

Pentru cei care pășesc pentru prima dată pe scena operei, Boema oferă o introducere perfectă: o combinație între realismul social al Parisului secolului XIX și poezia suferinței și a bucuriilor mărunte, toate conturate cu sensibilitate și rafinament muzical.

Direcțiunea Operei Naționale Române din Timișoara își rezervă dreptul de a modifica programul prezentat, însă promisiunea unei seri memorabile rămâne neschimbată.

 

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/magia-parisului-la-timisoara-boema-de-puccini-spectacol-si-emotie-pura-la-opera-nationala/


Analyse


2026-09-27 23:11:00

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.