PNL Timiș cere explicații publice după decizia ANI privind incompatibilitatea viceprimarului Paula Romocean
PNL Timiș solicită clarificări publice în urma deciziei Agenției Naționale de Integritate (ANI), care a constatat starea de incompatibilitate a Paulei Romocean, viceprimar al municipiului Timișoara din partea USR, pentru perioada 2021–2023.
Potrivit ANI, Paula Romocean ar fi exercitat simultan o funcție politică în cadrul Uniunii Salvați România și o funcție de membru într-un Consiliu de Administrație, situație care contravine prevederilor legale în vigoare.
Reprezentanții PNL Timiș susțin că timișorenii au dreptul la explicații clare și la aplicarea acelorași standarde de integritate pentru toți cei care ocupă funcții publice, indiferent de apartenența politică.
„Respectarea legii și a normelor de integritate trebuie să fie o regulă pentru toți cei care ocupă funcții publice. Considerăm necesară o clarificare publică a acestei situații, în spiritul transparenței și al responsabilității față de cetățeni”, transmite PNL Timiș.
Formațiunea politică subliniază că este esențial ca orice situație ce vizează integritatea și respectarea legii să fie analizată și clarificată de instituțiile competente, în mod transparent, astfel încât încrederea publicului în administrația locală să nu fie afectată.
Comentarii
comentarii
Source URL: https://www.ziuadevest.ro/pnl-timis-cere-explicatii-publice-dupa-decizia-ani-privind-incompatibilitatea-viceprimarului-paula-romocean/
