Panică într-un bloc din Arad. Doi bărbați care pretindeau că sunt colindători,…

AcasăEvenimentPanică într-un bloc din Arad. Doi bărbați care pretindeau că sunt colindători,…

Panică într-un bloc din Arad. Doi bărbați care pretindeau că sunt colindători, urmăriți de poliție

DISTRIBUIȚI

Momente de panică într-un bloc din municipiul Arad, după ce doi bărbați care pretindeau că sunt colindători au stârnit suspiciuni în rândul locatarilor. Cei doi au intrat în scara imobilului și au încercat mai multe uși de apartament, comportamentul lor determinându-i pe oameni să apeleze numărul unic de urgență 112 pentru a solicita intervenția poliției.

Potrivit martorilor, indivizii au invocat pretextul colindatului, însă insistența cu care au verificat mai multe locuințe i-a alertat pe locatari, care au decis să nu riște și să ceară sprijinul autorităților.

La sosirea echipajului de poliție, cei doi bărbați au fugit imediat, declanșând o urmărire în zona blocului. În timpul intervenției, unul dintre polițiști s-a împiedicat și a căzut, însă ceilalți agenți au continuat urmărirea fugărilor printre autoturismele parcate în fața imobilului.

După câteva minute, unul dintre suspecți a fost prins de polițiști. Cel de-al doilea a reușit inițial să scape, însă a fost identificat și depistat ulterior. Ambii bărbați au fost sancționați contravențional pentru comportamentul lor.

Autoritățile atrag atenția locatarilor să fie vigilenți, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, când colindatul este frecvent folosit ca pretext de persoane rău intenționate pentru a pătrunde în scările de bloc sau în locuințe. Polițiștii recomandă ca accesul în imobile să fie permis doar persoanelor cunoscute și ca orice situație suspectă să fie semnalată imediat.

Comentarii

comentarii

Source URL: https://www.ziuadevest.ro/panica-intr-un-bloc-din-arad-doi-barbati-care-pretindeau-ca-sunt-colindatori-urmariti-de-politie/


Analyse


2026-07-12 23:51:30

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.