Forta majora si cazul fortuit

Atunci când discutăm de cauze exoneratoare de răspundere civilă, cel mai adesea gândul ne duce la forţa majoră şi cazul fortuit. Cele două noţiuni sunt utilizate pe scară largă mai ales în prezent, când viaţa cotidiană ne cere tuturor să încheiem anumite contracte în mod obligatoriu, negreşit aproape în fiecare convenţie întâlnind un capitol dedicat exonerării de răspundere în cazul forţei majore, respectiv în situaţii de caz fortuit.

În limbajul uzual există tendinţa ca cele două noţiuni să se amestece sau să se confunde, fiind greu pentru un nespecialist să facă o distincţie clară între acestea. Noul Cod Civil, în cuprinsul articolului 1351, defineşte forţa majoră ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil, iar cazul fortuit ca fiind un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.
Aşa cum se poate observa, cele două instituţii, deşi distincte, sunt foarte asemănătoare, întrucât înlătură ideea de culpă, indiferent de consecinţele produse ca urmare a apariţiei lor.
Şi totuşi, analizându-le atent, vom observa că, din punct de vedere subiectiv, forţa majoră prin atributele sale de invincibilitate, inevitabilitate, imprevizibilitate şi externalitate are un caracter absolut, neputând fi împiedicată în niciun fel prin activitatea omului, spre deosebire de cazul fortuit, care arată un caracter relativ, în sensul că raportează posibilitatea reală de înlăturare la capacitatea unui om obişnuit care nu poate în mod normal să-i înlăture efectele. Astfel, dacă din prima categorie fac parte calamităţile naturale (uragane, inundaţii, erupţii vulcanice) sau evenimente sociale grave (izbucnirea unui război sau a unei revoluţii populare), din cea de a doua categorie fac parte incidente precum defectarea unei maşinării, deteriorarea unei structuri etc., evenimente strâns legate de activitatea desfăşurată de cel a cărui răspundere este înlăturată, dar care nu puteau fi prevăzute de acesta. Pornind de la această explicaţie, este important de ştiut că, potrivit unor teorii, între cele două instituţii s-ar putea face o distincţie şi urmare a analizării obiective a acestora, întrucât cazurile de forţă majoră au un caracter exterior pagubei produse urmare a apariţiei lor, spre deosebire de situaţiile de caz fortuit, care întotdeauna sunt apropiate sferei de activitate unde este produs prejudiciul pe care-l cauzează.
Importanţa distincţiei dintre cele două noţiuni survine atunci când, potrivit clauzelor contractuale, este înlăturată răspunderea părţilor doar în cazuri de forţă majoră, astfel încât apariţia unor situaţii de caz fortuit să atragă după sine anumite consecinţe juridice.