Vineri, 24 mai, Grădinița cu P.P. nr. 3 Vaslui a organizat cea de a treia ediție a Concursului regional de costume ecologice ”ECO JUNIOR”. Copii, părinți dar și cadre didactice din județul Vaslui, au răspuns prezent acestei provocări pentru a-și prezenta vestimentația realizată din materiale ecologice. Concursul face parte din Proiectul regional cu același nume , ”ECO JUNIOR, ”având un număr de 23 de parteneri, instituții școlare, dar și Agentia pentru Protecția Mediului, Inspectoratul Școlar Vaslui , Primăria Municipiului Vaslui. Au participat preșcolari din grădinițele Mărășeni, Munteni de Jos, grădinitele,21,18,17,15,6,5,3 dar și grădinițe din Bârlad,Huși, Sibiu, Brașov, Brăila,București, Constanța.
Juriul format din reprezentanți ai A.P.M. Vaslui, I. S. J. Vaslui și ai învățământului preșcolar au avut o misiune dificilă în aprecierea celor mai ingenioase costumații făcute din materiale reciclabile. Toți copiii au fost recompensați cu premiile I, II, III, mențiune baloane dar și cu un premiu dulce. Fotografiile premianților vor adunate într-o expoziție, care va fi găzduită în holul Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui
„Proiectul ”Eco Junior” îşi propune să antreneze copiii în activităţi care să
valorifice priceperile şi deprinderile ecologice dobândite prin utilizarea lor în contexte
diferite de cele întâlnite anterior, punând totodată în valoare creativitatea, imaginația, lucrul
în echipă.
Speranţa de a avea o lume mai bună şi mai curată vine odată cu tânăra generaţie care
se plămădeşte acum din mâinile noastre. Este foarte important să acţionăm acum – şcoala,
comunitatea locală, împreună cu instituţiile abilitate – să ne reunim eforturile pentru a putea
oferi copiilor noştri un mediu natural de care să se poată bucura şi care să le ofere şi lor
satisfacţiile pe care nouă ni le oferă încă.
Concursul Regional ”Eco Junior”, aflat la a III-a ediție, îș i propune să atragă copiii,
împreună cu părinții și cadrele didactice, spre găsirea unor soluții inovative de a recicla
deșeuri de orice fel, creând din acestea costumații atractive, potrivite defilării pe podium.”, a spus prof. Cristina Lefter, directorul Grădiniței nr. 3 Vaslui
Inițial am crezut că Ionel Sandu s-a apucat de Stand Up Comedy. Cu afacerile nu stă extraordinar, cu politica nici
Source URL: http://www.ziaruldevaslui.ro/22797-2/
























