De joi au început lucrările Consiliului European, la care preşedintele Herman van Rompuy a prezentat o variantă de buget ce au fost realizată după consultările preliminare ale acestuia cu șefii delegațiilor țărilor participante.
Varianta de plecare este diferită de cea anunțată inițial, nu neapărat prin tăieri suplimentare, cât mai degrabă prin realocări pe capitole bugetare, care, se pare, avantajează ţările mici și ţările intrate în ultimii ani în UE, proiectele de coeziune primind în plus 11 miliarde de euro, ajungând astfel la 320 de miliarde.
De asemenea, un domeniu de care România e interesată direct, Politica Agricolă Comună, va avea o finanțare de 372 miliarde euro (o suplimentare de 7,7 miliarde), care, însă, va impune limite pentru fondurile de dezvoltare rurală (drumuri judeţene etc), în favoarea plăţilor directe, a subvenţiilor agricultorilor.
Principalele scăderi operate de Van Rompuy sunt la Competitivitate, 13,1 miliarde de euro, Securitate şi Cetăţenie – 1,6 miliarde şi la Europa Globală (unde este inclusă și rezerva de urgenţă a UE), 5,5 miliarde.
Nu în toate aspectele negocierilor România este avantajată, astfel că în propunerea de buget apare diminuarea cu 10% (de la 85% la 75%) a cofinanţării, scăderea prefinanțării la 2% (de la 7-9 procente), TVA-ul va fi neeligibil, astfel că impactul acestora în bugetul național ar fi 2,2-2,4 miliarde de euro pe an.
Întâlnirea începe sub auspicii rezervate, dar optimiste atât din partea președintelui Herman van Rompuy (summit-ul „ar putea fi lung şi complicat”), cât și a liderilor europeni, dintre care Angela Merkel care nu a exclus ca un nou summit să fie necesar pentru a se ajunge la un acord.
În același timp cu întâlnirile de la Bruxelles, ministrul Leonard Orban continuă demersurile pentru a crește rata de absorbție și pentru a pregăti România pentru perioada 2014-2020, prin semnarea, la București, a unui un acord privind „acordarea de asistență tehnică pentru consolidarea capacității în perioada financiara actuală, și pentru pregătirea cadrulul 2014-2020”, cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Acesta se dorește a fi un sprijin acordat României pe partea de implementare a proiectelor de care vor beneficia autoritățile de management ale programelor operaționale și beneficiarii, în principal, în domeniile eficiență energetică, dezvoltarea de servicii și proiecte municipale, și exploatarea privată și comercială a infrastructurii.
Sumele cu care se vor plăti aceste servicii de expertiză furnizate de BERD nu vor supune bugetul țării unor presiuni suplimentare, ci vor fi acoperite din programele de asistență tehnică ale fondurilor structurale și de coeziune, de care beneficiază România, (Programul Operațional Asistență Tehnică – POAT, Programului Operațional Regional – POR, Programul Operațional Sectorial Mediu – POS Mediu).
Șoferii timișoreni care au autovehicule electrice și folosesc stațiile de alimentare deținute de Primăria Timișoara vor plăti acum mai mulți bani pentru folosirea curentului ”municipal” de la 1,40 de lei pe kilowatt, prețul plătit urcă la 1,90 de lei. Chiar și așa, primăria ne asigură că oferta lansată pentru acest serviciu este sub media prețurilor…
Citeşte tot articolul
Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, anunţându-l verbal, în acest sens, pe premierul Ilie Bolojan. Cel mai vehiculat nume pentru a-l înlocui în funcţie este cel al deputatului Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş. Daniel David a confirmat oficial, pe blogul personal, că și-a dat demisia din funcția…
Citeşte tot articolul
Într-un scenariu deja obișnuit, la fiecare trofeu major câștigat de echipa de rugby a orașului, acesta este prezentat timișorenilor. Duminică seara, sportivii dela SCM USV au urcat pe scenă în centrul orașului și au fost aplaudați la scenă deschisă de cei prezenți. Echipa de rugby este cea mai bună formație din Timișoara din acest mileniu…
Citeşte tot articolul
Moşniţa Nouă va primi de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) aproape două milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru îmbunătățirea iluminatului public. De acest proiect vor beneficia un număr de 23 de străzi din comună. Pe lista proiectelor aprobate pentru finanțare, în cadrul Programului privind ”Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, derulat prin…
Citeşte tot articolul
Luni, 22 decembrie, Admnistraţia Fondului de Mediu (AFM) a publicat lista proiectelor aprobate pentru finanțare prin Programul privind sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate. Pe al doilea loc la nivel naţional s-a situat obiectivul de investiții “Extinderea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare menajera din comuna Moșnița Nouă, jud….
Citeşte tot articolul
Episodul 3 din seria „De ce nu funcționează România” Corupția nu este o abatere de la regulă. Este infrastructura paralelă care ține în viață un stat prea slab ca să funcționeze legal. Nu este doar plicul strecurat pe sub masă sau contractul umflat. Este mecanismul prin care statul continuă să „funcționeze” atunci când propriile instituții…
Citeşte tot articolul
Moşniţa Nouă va primi de la Administrația Fondului de Mediu (AFM) aproape două milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru îmbunătățirea iluminatului public. De acest proiect vor beneficia un număr de 23 de străzi din comună. Pe lista proiectelor aprobate pentru finanțare, în cadrul Programului privind ”Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public”, derulat prin…
Citeşte tot articolul
Șoferii timișoreni care au autovehicule electrice și folosesc stațiile de alimentare deținute de Primăria Timișoara vor plăti acum mai mulți bani pentru folosirea curentului ”municipal” de la 1,40 de lei pe kilowatt, prețul plătit urcă la 1,90 de lei. Chiar și așa, primăria ne asigură că oferta lansată pentru acest serviciu este sub media prețurilor…
Citeşte tot articolul
Comună aflată în continuă dezvoltare, Moşniţa Nouă are nevoie de un nou Plan Urbanistic General (PUG). În acest sens, Primăria Moşniţa Nouă demarează o consultare publică a locuitorilor comunei, pe baza unui chestionar. Chestionarul face parte din studiile de fundamentare necesare elaborării PUG-ului și este realizat de Bogdan Nadolu, sociolog și profesor în cadrul…
Citeşte tot articolul
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Lugoj au reținut un tânăr de 25 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată. În fapt, la data de 22 decembrie 2025, polițiștii au fost sesizați de către o femeie, de 56 de ani, cu privire la faptul că, în seara zilei de 21 decembrie 2025, în jurul…
Citeşte tot articolul
Timișoara va primi șase milioane de lei, fonduri nerambursabile, pentru îmbunătățirea iluminatului public, de la Administrația Fondului de Mediu. De acest proiect vor beneficia un număr de 66 de străzi din oraș. Primarul Dominic Fritz a anunțat pe Facebook, devenit modul favorit de comunicare al informațiilor municipalității, noul succes în accesarea fondurilor nerambursabile. ”A venit…
Citeşte tot articolul
Piața imobiliară timișoreană este una dintre puținele în care prețurile se păstrează încă în limita bunului simț. Un studiu realizat de cei de la Imobiliare.ro arată care sunt concluziile legate de acest sector la final de an. Astfel, datele platformei imobiliare arată că cele mai multe apartamente scoase la vânzare sunt situate în Calea Șagului….
Citeşte tot articolul
La data de 22 decembrie 2025, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara, aflându-se în continuarea cercetărilor efectuate în mai multe dosare penale ce vizează furturi din locuințe și societăți comerciale, sesizate pe parcursul anului 2025, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară în localitatea Liebling, județul Timiș. În urma activităților desfășurate, a fost…
Citeşte tot articolul
Luni, 22 decembrie, Admnistraţia Fondului de Mediu (AFM) a publicat lista proiectelor aprobate pentru finanțare prin Programul privind sistemele de alimentare cu apă, canalizare și epurare a apelor uzate. Pe al doilea loc la nivel naţional s-a situat obiectivul de investiții “Extinderea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare menajera din comuna Moșnița Nouă, jud….
Citeşte tot articolul
Daniel David și-a dat demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării, anunţându-l verbal, în acest sens, pe premierul Ilie Bolojan. Cel mai vehiculat nume pentru a-l înlocui în funcţie este cel al deputatului Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş. Daniel David a confirmat oficial, pe blogul personal, că și-a dat demisia din funcția…
Citeşte tot articolul
Source URL: https://debanat.ro/2012/11/demersuri-paralele-la-bruxelles-si-bucuresti-pentru-pregatirea-perioadei-2014-2020_44152.html