ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!

În lumina noilor și noilor descoperiri istorice privind Mitropolia Tomisului avem onoare de a vă prezenta în exclusivitate o introducere în temă a Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului:
A identifica și a restitui
posesorului de drept strălucirea cea dintâi, prin justa punere în
valoare, este una dintre cele mai nobile preocupări ale misiunii de
cercetător, cu atât mai mult cu cât obiectul investigației
științifice este Creștinismul de expresie daco-romană, manifestat
istoric în Biserica Scythiei Minor.
Una dintre caracteristicile
distinctive ale Scythiei Minor, care a influențat constant
comportamentul misionar al Bisericii dobrogene este, fără doar și
poate, poziționarea sa geografică. Însă realizarea primei (și,
până acum, singurei) legături trainice și neîntrerupte între
Est și Vest, într-un sistem teologic unitar, bine articulat și
validat de pleroma Bisericii universale, alcătuit din unirea perfect
funcțională, însă fără dizolvare ori contopire, a atâtor
elemente contradictorii – a reflexivității grecești (aflată în
permanentă neliniște și mișcare de auto-depășire) cu
pragmatismul roman (ancorat în fapta imediată și în corelațiile
juridice ale acesteia), a poeziei mistice siro-palestiniene cu asceza
cea mai severă a anahoreților pustiului Nitriei ori ai Tebaidei din
Egipt, între dominanta sentimentalist-abisală a gândirii slave și
setea apriorică de echilibru a poporului român, care o temperează
pe cea dintâi – sub acoperișul generos al
Dobrogei/Scythiei/Diciei/Daciei pontice, ca „patrie a națiunilor”,
nu s-ar fi putut realiza fără elementul uman, atât de vechi și de
valoros, reprezentat de populația acestor ținuturi.
Descendenții acestei
populații au fost și sunt în stare să construiască acea punte
între mentalități și condiții altfel ireconciliabile1.
Recentele studii au scos la
iveală surse principale ale Istoriei Bisericii Universale
referitoare la ierarhul Scythiei Minor, Marcus
Tomensis,
unul dintre cei 318 purtători de Duh Sfânt Părinți de la Sinodul
I Ecumenic (Niceea, 325), care apare în documentele respective cu
titulatura de metropolitanus.
Aceste surse, pe care le
descriem succint, sunt:
-
Codexul
212, aflat în Erzbischöfliche Diözesan – und Dombibliothek din Köln,
este un manuscris Dionysius Exiguus (470-544), datat a fi de la
mijlocul secolului VI2.
în care sfântul cărturar
traduce din greacă în latină Canoanele Sinodului de la Niceea și
oferă și o listă a ierarhilor participanți. În lista ierarhilor
din dioceza Daciase află numele lui Marcus
metropolitanus, al
doilea dupăProtogenes,
mitropolitul Sardicei3.
-
Manuscrisul
671,
aflat în Bibliothèque Carnegie de Reims4,
este un rescript din anul 801 și cuprinde o Collectio
Canonum precum
și lista participanților la Sinodul I Ecumenic, Marcus
metropolitanusfiind și el menționat, tot în dioceza Dacia. -
Manuscrisul
Vat. Lat. 7222 se află în Biblioteca Vaticanului5.
Este un rescript, datat 800-850. Marcus este menționat în mod
identic precum în manuscrisele de mai sus. FOTO:
-
Laud.
Misc. 421 (S. C. 893), anul 875 (Oxford, Bodleyan Library)6.
Conține Collectio
canonum Dionysio-Hadriana cu
menționarea în lista Părinților niceeni a lui Marcus
metropolitanus. FOTO:
-
M. p. th. f. 72, Fulda, anul 851 (Julius Maximilians Universität Würzburg)7. Este vorba
tot de Collectio
canonum Dionysio-Hadriana în care se află, în traducere, Canoanele Sinodului de la Niceea
din anul 325, urmate de lista sfinților ierarhi care au participat
la vestitul Sinod. Provincia Daciaeste reprezentată de același vestit Mitropolit Marcus
al Tomisului.
Titulatura de mitropolit nu
trebuie să pară nici neadecvată, nici exagerată pentru acea
epocă. Tocmai la Sinodul I Ecumenic s-a procedat la recunoașterea
și generalizarea prin lege a formei de organizare bisericești
mitropolitane8.
Astfel toate episcopiile
unei regiuni administrativ-teritoriale mai mari (gr. eparchia;
lat. provincia)
au fost așezate sub conducerea ierarhului care păstorea în cetatea
de scaun a provinciei respective. „Ca
atare, cel puțin pentru documentele Sinodului I ecumenic, printr-o eparhie
bisericească trebuie
înțeleasă o mitropolie,
iar nu o simplă episcopie, cea din urmă cuprinzând doar teritoriul
unei cetăți”9.
În canoanele 4-7 ale
Sinodului I Ecumenic sunt stipulate principalele trăsături ale unei
mitropolii, dintre care amintim principiul canonic al păstrării
(respectării) întâietăților (privilegiilor) și a demnității
(vredniciei) dobândite pentru
totdeauna de către un scaun mitropolitan, indiferent de faptul că un alt
centru episcopal poate căpăta, de-a lungul timpului, o mai mare
influență (I Ec. 6-7)10.
Șirul mitropoliților
Tomisului, început de Marcus
Tomensis metropolitanus la începutul secolului al IV-lea, a continuat neînterupt în
perioada medievală, chiar și după crearea themei Paristrion
(Paradounavon), în 971, de către împăratul bizantin Ioan
Tzimisches, cu capitala la Dorostolon (Silistra)11.
Cele două sigilii
aparținând mitropoliților de Tomis Anicet (sec. X-XI) și Vasile
(sec. XI) arată că „paralel
cu mitropolia nou înființată la Dorostolon, capitala themei
Paristrion, a continuat să existe mitropolia vechii capitale Tomis,
ambele depinzând direct de Patriarhia Ecumenică de
Constantinopol”12,
ierarhii păstrând titulatura consacrată de „mitropolit de Tomis”
iar nu de Constantia, cum avem dovada sigură că se numea, în
veacul al X-lea, reședința Scythiei Mici13.
Anul răscoalei Asăneștilor
(1186) a adus cu sine desființarea themei Paristrion și, odată cu
ea, pierderea influenței exercitate timp de secole de către
mitropoliții Tomisului.
Însă Dobrogea nu a fost
nicicând lipsită de mitropolie, fiindcă, mai ales după 1204, un
mitropolit în dependență canonică de patriarhul de Niceea,
funcționa în scaunul de Vicina (Dicina), o cetate situată pe o
insulă a Dunării (identificată astăzi cu certitudine la Păcuiul
lui Soare), la patruzeci de mile de vărsarea fluviului în Marea
Neagră.
De la recucerirea
Constantinopolului de la latini, în 1261, până la 1359, când
ultimul mitropolit de Vicina, Sfântul Iachint este transferat la
Curtea de Argeș, în calitate de mitropolit al Țării Românești,
mitropoliții Vicinei au păstorit în Dobrogea ca și continuatori
firești ai mitropoliților de Tomis14.
Descoperirea adevăratei
titulaturi a ierarhului Marcus al Tomisului15,
aceea de mitropolit, recunoscut la Primul Sinod al întregii lumi
creștine, ridică, prin vechimea și demnitatea scaunului de Tomis,
prestigiul istoric, național, eclesial și european al României și
al Bisericii Ortodoxe Române.
De ce? Pentru că realizarea
primei unități de gândire a lumii creștine, întemeiată atât pe
marea poruncă misionară a Bisericii (Matei 28, 19-20) cât și pe
nevoia unor măsuri comune de apărare împotriva adversarilor
credinței, s-a conturat la Niceea, în 325.
„Totul a început în
325, la conciliul de la Niceea, convocat de împărat, continuând cu
alte șase reuniuni, pînă în 787. Să lăsăm la o parte faptul
material și de civilizație că secole întregi s-au putut organiza
— în marginea unei Europe aflate în plin haos și a unei lumi
arabe de nomazi — asemenea reuniuni ce întruneau conducători
spirituali până și din Spania ori Franța, ceea ce dovedea
existența unui sistem sigur de contacte și comunicări, controlul
drumurilor, buna administrație și birocrație, într-un cuvânt
civilizația de care avea să facă mai târziu atâta caz Vestul. Să
întârziem însă o clipă asupra dezbaterilor de idei, care în
acel ceas au avut, cum era firesc, un caracter pur religios, dar ale
căror reverberații, la început filozofice, s-au transmis întregii
culturi europene, chiar dacă în chip neștiut, până și
sistemelor de valori profane și antireligioase, autorizându-ne
astfel să susținem că în anul 325 începe în chip hotărât o
cultură nouă”16.
Întreaga lume creștină,
având drept călăuză și unic mijloc de sfințire Biserica, Trup
al lui Hristos în care toți cei botezați sunt încorporați fără
a fi desființați, uniți într-o ființă (umanitatea îndumnezeită
a lui Hristos) fără a li se știrbi, în vreun fel, liberul
arbitru, puternic legați printr-o ierarhie însă de neînlocuit ca
individualități, își va consolida neîncetat menirea de a oglindi
pe pământ împărăția cerurilor.
„Europa începe la 325
cu Conciliul de la Niceea. Dă modelul. Europa faustică va pieri cum
s-a spus, dar cea a pluralității de-o-ființă, nu. Nordicii s-au
substituit Europei la anul 1000 și au dinamizat-o. Dar ea rămâne
cea trinitară. Aceasta a operat în fond. Creștinismul e ”religia
religiilor” și Europa ”cultura culturilor”17.
Adunarea credincioșilor din
Dobrogea a primit cu mult entuziasm toate aceste dovezi oferite de
către cercetătorii români și străini reuniți în demersul
dezvăluirii adevărului istoric despre mitropolia Tomisului. Oameni
de cultură, reprezentanți ai autorităților publice centrale și
locale, atât credincioși ortodocși cât și cei de alte
confesiuni, toți locuitori ai Dobrogei, au solicitat în repetate
rânduri Arhiepiscopiei Tomisului să ia atitudine în favoarea
singurei provincii istorice a României care, în mod paradoxal, nu
are un scaun mitropolitan pe teritoriul său și nici un institut
patronat de Academia Română care să se dedice studiilor dobrogene.
Glasurile cele mai puternice
vin, așa cum era de așteptat, în întâmpinarea unor năzuințe
drepte, bazate pe argument istoric, canonic și teritorial-numeric,
dar acestea până la momentul de față, din variate motivații, nu
au primit răspunsul cuvenit. Acest lucru a creat o rană grea în
conștiința dobrogenilor, văduviți și disprețuiți în
încercarea lor de a fi în același rând cu restul provinciilor
istorice românești.
Orice demers de susținere a
reactivării mitropoliei Tomisului este în interesul națiunii
române și al populației din Dobrogea. Orice susținere contribuie
decisiv la restabilirea unui act de dreptate și la eliminarea
definitivă a discriminării cetățenilor din Dobrogea în raport cu
conaționalii lor din toate regiunile istorice ale României, care au
centre mitropolitane pe teritoriul lor.
Aprobăm, așadar, cu
bucurie și binecuvântăm cu emoție misiunea grupului de cărturari
dedicați completării „paginilor albe” ale istoriei poporului
român și a Bisericii sale, cu rădăcini sigure în străbuna
mitropolie a Tomisului, demers concretizat prin buchetul de documente
culese din marile biblioteci. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să
binecuvânteze pe toți iubitorii adevărului și ai dreptății
istorice a celui mai vechi pământ românesc.
†TEODOSIE,
Arhiepiscopul
Tomisului

1Costin Miron, „Biserica în Scythia Minor în secolele IV-VI”,Revista Transilvania4-5 (2007), pp. 4-10.
2Monumenta Romaniae
Historica, vol. 810.
3Sardica/Serdica (Sofia, Bulgaria) a fost aleasă drept capitală a
diocezei Dacia, de către însuși Sfântul Împărat Constantin, ca
urmare a noii sale organizări administrativ-teritotriale.
Interesant este faptul că Dacia constantiniană cuprindea
teritoriile vechilor provincii: Moesia Superior, Moesia Inferior,
Scythia Minor, Dacia aureliană, Macedonia, Tesalia, Bosporus.
Acestora li se adăuga Gothia (Dacia carpato-danubiană), al cărei
episcop Teofil este și el menționat, penultimul, tot în lista
ierarhilor din dioceza Dacia.
4Monumenta Romaniae
Historica, vol. 817.
5Monumenta Romaniae
Historica, vol. 821.
6Monumenta Romaniae
Historica, vol. 822.
7Monumenta Romaniae
Historica, vol. 824.
8I.N.
Floca, Drept
canonic ortodox, legislație și administrație bisericească,
vol. I, București, 1990, p. 175; M. Ciucur, „Principiul adaptării
unităților teritoriale bisericești la împărțireaadministrativ-politică
de stat în secolele I-VI”, în: Mitropolia
Moldovei și Sucevei,
LIII (1977), 7-9, p. 562; H. Leclercq, „Épiscopat”, în:Dictionnaire
d᾽archéologie chrétienne et de liturgie (DACL),
V/1 (Encaustique-Feux), Paris, 1922, col. 234; F. Dvornik, The
Idea of Apostolicity in Bizantium and the Legend of the Apostle
Andrew,
Cambridge, Massachusets, 1958,pp.
6-8; O.
Pasquato, „Provinces ecclésiastiques”, în: Angelo Di Berardino
(ed.) Dictionnaire
encyclopédique du christianisme ancien (DECA),
II (J-Z), Cerf, 1990, pp. 1822-1823.
9I. Holubeanu, „Dependența canonică a Tomisului în secolul al
IV-lea”, în: Emilian Popescu; pr. Viorel Ioniță (ed.), Cruce
și misiune. Sfinții Împărați Constantin și Elena – promotori
ai libertății religioase și apărători ai Bisericii,
vol. II, Ed. Basilica, București, 2013, p. 617.
10I.N. Floca, Canoanele
Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii,
Sibiu, 1992, pp. 53-54.
11P. Diaconu, „Despre organizarea eclesiastică a regiunii Dunării
de Jos (ultima treime a secolului X – secolul XII)”, în Studii
Teologice, XLII
(1990), nr. 1, pp. 113- 120.
12I. Barnea, „Noi date despre mitropolia Tomisului”, în Pontica,
24, 1991, p. 281.
13Ibidem.
14Ibidem.
15În Codex Parisinus
3838 , Marcus al
Tomisului apare cu numele Marcostomes. A se vedea: E. Honigmann, „La
liste originale des Pères de Nicée”, în: Byzantion,
14 (1939), 1, pp. 39-40; C. Auner, „Dobrogea”, în: DACLIV/1, col. 1241, n.
1; J. Zeiller, „Sur un point de géographie ecclésiastique
ancienne: le prétendu évêché danubien de Coméa”, în:Cinquantenaire de
l᾽école pratique des Hautes Études. Mélanges de la Section dessciences historiques
et philologiques,
Paris, 1921, pp. 102-104.
16Constantin Noica, Modelul
cultural european,
Ed.Humanitas, București, 1993, p.64.
17Constantin Noica, Jurnal
de idei,
Ed.Humanitas, București, 1990, p.337.
Source URL: https://www.activenews.ro/opinii/IPS-TEODOSIE-Traditia-Mitropoliei-Tomisului-pastrata-in-Marile-Arhive-ale-Europei.-EXCLUSIV-186312