Andronescu: Am decis să ne retragem. Bănicioiu: Congresul e un simulacru

Ecaterina Andronescu și Nicolae Băncioiu, care se înscriseseră în cursa pentru numărul 2 în PSD, la Congresul extraordinar de sâmbătă, au ieșit supărați din sală și au anunțat că se retrag, astfel că postul de președinte executiv al PSD îi va reveni fără probleme singurului candidat rămas: premierul Viorica Dăncilă.

Nicolae Bănicioiu a declarat că este un simulacru congresul PSD, că se votează de la ora 13.30 şi că probabil această organizare s-a decis după victoria de ieri în CExN a celor cărora nu li se aprobaseră candidaturile. Ecaterina Andronescu a anunţat că au decis să se retragă din competiţie.

„Am hotărât să plecăm, pentru că modul în care au fost gândite procedurile şi faptul că sunt pe poziţia 20 şi voturile deja s-au dat, ar fi absolut inutil. Am decis să ne retragem, viaţa merge înainte”, le-a declarat Andronescu jurnaliştilor.

Bănicioiu a spus că votul a început la ora 13.30 şi deja au apărut primele buletine votate, iar în sală mai sunt mai puţin de o treime din delegaţi.

„Acest congres a fost făcut în primul rând pentru a reechilibra balanţa de gen în PSD. Tocmai asta am vrut să fac, am vrut să cedez candidatura doamnei Andronescu. Şi Liviu Dragnea ar trebui să-i cedeze funcţia de preşedinte doamnei Dăncilă”, a mai spus Bănicioiu. lui dragnea

Ecaterina Andronescu a spus că s-a înscris pentru această candidatură, deşi prin sprijintul pe care preşedintele partidului i l-a dat Vioricăi Dăncilă era clar că şansele sale sunt minime, dar s-a înscris pentru ideea de competiţie.

„Probabil că decizia de a crea acest simulacru s-a luat după victoria de ieri din CEx. Acum, când s-a terminat congresul, cică ne anunţăm candidaturile pe scenă. E comic”, a completat Bănicioiu.

(Text: News.ro)

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/andronescu-am-decis-sa-ne-retragem-banicioiu-congresul-e-un-simulacru-892596


Analyse


2025-03-21 08:24:35

General Sentiment: negative (score: -0.6 magnitude: 1.5)

Subject: Retragerea candidaturilor la PSD

Entity Sentiment:

  • Ecaterina Andronescu: negative (score: -0.6 magnitude: 0.8, occurrence: 4)
  • Nicolae Banicioiu: negative (score: -0.5 magnitude: 0.7, occurrence: 4)
  • PSD: negative (score: -0.7 magnitude: 0.9, occurrence: 3)
  • Viorica Dancila: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)
  • Liviu Dragnea: negative (score: -0.4 magnitude: 0.5, occurrence: 1)

Classification:

  • Politics
  • Romanian Politics

Language: romanian

Safety Moderation: Politics

Excerpt: Ecaterina Andronescu si Nicolae Banicioiu s-au retras din cursa pentru functia de presedinte executiv al PSD, acuzand congresul de simulacru.

Summary: Ecaterina Andronescu si Nicolae Banicioiu, candidati pentru functia de presedinte executiv al PSD, s-au retras din competitie, acuzand congresul de simulacru si organizare defectuoasa. Banicioiu a mentionat ca votul a inceput inainte de anuntarea candidaturilor, iar Andronescu a subliniat ca sansele sale erau minime din cauza sprijinului acordat de presedintele partidului, Liviu Dragnea, pentru Viorica Dancila. Congresul a fost organizat pentru a reechilibra balanta de gen in PSD, dar cei doi candidati au considerat ca procedurile au fost incorecte.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.