Klaus Iohannis: „PSD a făcut un hobby din a schimba totul în România. A mărit salariile până când le-a micşorat”

Președintele Klaus Iohannis a criticat modificările făcute de coaliția PSD-ALDE asupra codului fiscal, asupra salarizării și asupra Pilonilor I și II de pensii, afirmând că aceste măsuri au dat peste cap stabilitatea economică a României.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, întrebat despre intenţia de naţionalizare a Pilonului II de pensii, că PSD “a făcut un hobby din a schimba totul în România”, spunând că “se poate guverna şi asa, însă nu cu rezultate bune”.

“PSD a făcut un hobby din a schimba totul în România. A mărit salariile până când le-a micşorat, acum vrea să naţionalizeze Pilonul II de pensii. Se schimbă, trebuie, nu trebuie, legile justiţiei. Umblăm la sistemul de pensii, umblăm la securitatea naţională. (…) Nu cred că mergem spre o stabilitate a statutului român, aceste lucruri duc la instabilitate“, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la Parlament, unde a participat la primul Summit Parlamentar al Formatului Bucureşti (B9).

El a mai spus că “se poate guverna şi asa, însă nu cu rezultate bune”.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/klaus-iohannis-psd-a-facut-un-hobby-din-a-schimba-totul-in-romania-a-marit-salariile-pana-cand-le-a-micsorat-914683


Analyse


2025-11-12 19:51:12

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.