New Project (1)

Accident rutier grav la Călimănești

În dimineața zilei de miercuri, 18 noiembrie 2020, pe DN 7, la km 188, pe raza localității Călimănești, conducătorul unui autoturism ce se deplasa din direcția Râmnicu Vâlcea către Sibiu, într-o zonă în care depășirea este interzisă, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune cu un autotren.

În urma impactului conducătorul autoturismului, de 65 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a rămas încarcerat în stare de inconștiență. La locul accidentului, pompierii militari au intervenit cu o ambulanță SMURD și o autospecială de descarcerare.

Bărbatul a fost extras din autoturismul avariat și a fost transportat de un echipaj SAJ la Spitalul Judeţean de Urgență Vâlcea.

Nu se cunosc motivele pentru care a pătruns pe contrasens. Oamenii legii fac cercetări pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

***

Informații actualizate

Din nefericire, conducătorul autoturismului a decedat.

Source URL: https://www.eurovalcea.ro/2020/11/18/accident-rutier-grav-la-calimanesti/


Analyse


2026-05-12 16:14:04

Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.