Ștefan Nicolae (18 decembrie 1923 – 25 iulie 2020) a fost profesor doctor docent și cercetător de renume în domeniul horticulturii, originar din Mizil (la acea vreme din județul Buzău). În 1948 a absolvit Facultatea de Agronomie a Politehnicii din București și a fost numit asistent la Catedra de Vinificație a Facultății de Horticultură, unde a parcurs toate treptele ierarhiei didactice.

În 1952 a obținut titlul de doctor în pomicultură la Moscova, iar între 1962 și 1964 s-a perfecționat la Universitatea California din Statele Unite. Din 1971 a devenit îndrumător științific de doctoranzi, iar din 1969 a fost membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice (A.S.A.S.).

În 1957, conducând o comisie de specialiști, a stabilit că Buzăul este locația ideală pentru înființarea actualei Stațiuni de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură (S.C.D.L.). Din 1969, a deținut diverse funcții în domeniul agriculturii și comerțului extern, iar între 1978 și 1986 a fost implicat în diplomație, ocupând funcția de ambasador în Iran și ambasador nerezident în Afganistan și Oman.

După Revoluția din decembrie 1989, a făcut parte din primul guvern provizoriu ca ministru al Agriculturii (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990), revenind ulterior la activitatea științifică și academică.

A publicat peste 350 de lucrări, studii și articole și a deținut funcții de prestigiu: președinte al Comisiei de Horticultură din cadrul Academiei de Științe Agricole, președinte de onoare al Societății Române de Horticultură și președinte al Societății Române de Pomicultură.