24 Ore
Ștefan Nicolae, pionier al Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură

Ștefan Nicolae (18 decembrie 1923 – 25 iulie 2020) a fost profesor doctor docent și cercetător de renume în domeniul horticulturii, originar din Mizil (la acea vreme din județul Buzău). În 1948 a absolvit Facultatea de Agronomie a Politehnicii din București și a fost numit asistent la Catedra de Vinificație a Facultății de Horticultură, unde a parcurs toate treptele ierarhiei didactice.
În 1952 a obținut titlul de doctor în pomicultură la Moscova, iar între 1962 și 1964 s-a perfecționat la Universitatea California din Statele Unite. Din 1971 a devenit îndrumător științific de doctoranzi, iar din 1969 a fost membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice (A.S.A.S.).
În 1957, conducând o comisie de specialiști, a stabilit că Buzăul este locația ideală pentru înființarea actualei Stațiuni de Cercetare și Dezvoltare pentru Legumicultură (S.C.D.L.). Din 1969, a deținut diverse funcții în domeniul agriculturii și comerțului extern, iar între 1978 și 1986 a fost implicat în diplomație, ocupând funcția de ambasador în Iran și ambasador nerezident în Afganistan și Oman.
După Revoluția din decembrie 1989, a făcut parte din primul guvern provizoriu ca ministru al Agriculturii (28 decembrie 1989 – 28 iunie 1990), revenind ulterior la activitatea științifică și academică.
A publicat peste 350 de lucrări, studii și articole și a deținut funcții de prestigiu: președinte al Comisiei de Horticultură din cadrul Academiei de Științe Agricole, președinte de onoare al Societății Române de Horticultură și președinte al Societății Române de Pomicultură.
-

24 Ore2025-12-17Aeroportul Boboc ar putea deveni Otopeni II. Este conectat la Autostrada A7 și calea ferată
-

24 Ore2025-12-17Tânăr de 22 de ani, prins cu 148 km/h în localitate, pe DN2B, în județul Buzău
-

24 Ore2025-12-17Noul viceprimar al municipiului Buzău va fi numit în luna ianuarie
-

Național2025-12-17Povestea care a dus la apariția unei platforme de succes, creată de o echipă din Buzău
-

24 Ore2025-12-17Babicul de Buzău detronează Salamul de Sibiu în clasamentul TasteAtlas
-

24 Ore2025-12-17Actualizarea taxelor locale în baza Legii 239/2025: Procedura de transparență la Râmnicu Sărat
-

24 Ore2025-12-16Primăria Râmnicu Sărat: Proiect de Hotărâre privind actualizarea tarifelor serviciului de salubrizare
-

24 Ore2025-12-16Proiect de hotărâre privind condițiile de amplasare și întreținere a rețelelor de telecomunicații în Municipiul Râmnicu Sărat
Source URL: https://www.buzau.net/stiri-din-buzau/stefan-nicolae-pionier-al-statiunii-de-cercetare-si-dezvoltare-pentru-legumicultura/
































