PMB oferă sprijin financiar anumitor pensionari pentru a-și lua ochelari

Primăria Capitalei va oferi un sprijin financiar de până la 250 de lei pensionarilor care au pensia mai mică decât salariul minim net pe economie, pentru achiziţionarea unei perechi de ochelari, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat joi în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Proiectul este intitulat „Lumina ochilor, cea mai importantă. Ochelari pentru vârsta a treia” şi va fi implementat de Centrul pentru seniori.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 38 de voturi „pentru” şi 11 abţineri.

Potrivit primarului Capitalei, Gabriela Firea, beneficiarii îşi pot lua şi o altă pereche de ochelari mai scumpă, cu condiţia ca diferenţa să fie acoperită de ei.

„Pentru îmbunătăţirea sănătăţii persoanelor vârstnice este necesară implicarea autorităţilor administraţiei publice locale în vederea facilitării accesului la serviciile de sănătate în rândul pensionarilor din municipiul Bucureşti. (…) În Bucureşti există un număr mare de persoane vârstnice care au probleme de vedere”, se arată în proiectul de hotărâre.

Astfel, Primăria Capitalei va deconta preţul plătit pentru o pereche de ochelari în limita a 250 de lei acordaţi o singură dată pensionarilor care au pensia mai mică decât salariul minim net pe economie (1.162 de lei).

Municipalitatea estimează că în Bucureşti sunt aproximativ 200.000 de astfel de pensionari şi a calculat un buget al proiectului de aproximativ 50 de milioane de lei.

Source URL: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/pmb-ofera-sprijin-financiar-anumitor-pensionari-pentru-a-si-lua-ochelari-970114


Analyse


2025-03-21 14:55:37

General Sentiment: positive (score: 0.5 magnitude: 1.2)

Subject: Sprijin financiar pentru pensionari

Entity Sentiment:

  • Primaria Capitalei: positive (score: 0.7 magnitude: 0.8, occurrence: 2)
  • Gabriela Firea: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Consiliul General al Municipiului Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Centrul pentru seniori: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 1)
  • Bucuresti: neutral (score: 0 magnitude: 0.1, occurrence: 2)

Classification:

  • Social
  • Public Policy

Language: romanian

Safety Moderation:

KeyPhrases:

  • sprijin financiar pentru pensionari
  • achizitionarea de ochelari

KeyWords:

  • Primaria Capitalei
  • pensionari
  • ochelari
  • proiect
  • buget

Excerpt: Primaria Capitalei ofera sprijin financiar pensionarilor cu pensii sub salariul minim pentru achizitionarea de ochelari.

Summary: Primaria Capitalei va oferi un sprijin financiar de pana la 250 de lei pensionarilor cu pensii sub salariul minim net pentru achizitionarea unei perechi de ochelari, conform unui proiect aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti. Proiectul, intitulat „Lumina ochilor, cea mai importanta. Ochelari pentru varsta a treia”, va fi implementat de Centrul pentru seniori. Pensionarii pot opta pentru ochelari mai scumpi, acoperind diferenta de pret. Se estimeaza ca aproximativ 200.000 de pensionari vor beneficia de acest sprijin, cu un buget total de 50 de milioane de lei.


Post already analysed. But you can request a new run: Do the magic.