Vâlcea sare și de ”hopul” Dăești. SCM conduce detașat seria

În duelul vâlcean din Liga 3, SCM Rm. Vâlcea a câștigat vineri, în Zăvoi, 1-0 cu Viitorul Dăești.
Lider detașat în serie, SCM și-a consolidat primul loc, după succesul reușit cu Viitorul Dăești, scor 1-0. Mijlocașul Bogdan Florescu a marcat unicul gol al meciului în minutul 41, cu un șut deviat. A fost un meci atractiv, cu faze multe de poartă și ocazii mari de ambele părți. Dăești a dat o replică bună, iar pe final putea egala, dar portarul Gherguș s-a opus.

Echipa pregătită de Constantin Schumacher a bifat un nou succes și conduce detașat seria, urmând a intra în play-off doar cu punctajul realizat în meciurile cu celelalte echipe care merg în această fază. Minerul Lupeni o va însoți clar pe Vâlcea în play-off, dar pentru celelalte două poziții, lupta este aprigă între Petroșani, Mediaș, Fărcășești și chiar Inter Sibiu.

Viitorul Dăești a coborât pe locul 11, însă echipa pregătită de Marius Vlădoi a jucat bine în ultima vreme și în mod normal nu va avea probleme cu retrogradarea în play-out.
SCM Rm. Vâlcea: Gherguș – Croitoru, Pintilie, Dandea, Mitulețu (Oprescu 46) – Florescu (Pîrvu70), Achim (Sălcianu 80), Saraolu (Maria 46), Preda (Dănilă 61) – Doman, Rusu.
Viitorul Dăești: D. Vlădoi (Măciuceanu 70) – Vasile (Iana 41), Ghiță, Pîrvulescu, Bălașa(Mihăilă 70), I. Lazăr (Rotaru 79), Popolan, Tudorescu (Vîrlan 79), Bîrzan, R. Dinu, Sîrbu.
Source URL: https://www.impactreal.ro/2025/12/06/valcea-sare-si-de-hopul-daesti-scm-conduce-detasat-seria/
