Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în aproape toată țara, cel puțin până pe 21 decembrie, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie.
Deși temperaturile vor avea valori neobișnuit de ridicate pentru mijlocul lunii decembrie, cu maxime care pot ajunge local la 14 grade Celsius, ceața și norii joși vor continua să creeze disconfort și probleme de vizibilitate, mai ales dimineața și noaptea.
În cea mai mare parte a intervalului, vântul va sufla slab și moderat, iar precipitațiile vor fi puține, sub formă de ploi slabe sau burniță, izolat, în special în vestul și sudul țării.
Pentru perioada 16 decembrie – 17 decembrie, temperaturile vor rămâne peste mediile climatologice în cea mai mare parte a țării. La deal și la munte cerul va fi variabil, însă în zonele joase norii joși și ceața vor fi din nou frecvente, mai ales dimineața și noaptea.
Maximele termice vor fi cuprinse între 7 și 14 grade Celsius, iar minimele între -7 și 6 grade.
În intervalul 17 decembrie – 18 decembrie, cerul va fi variabil, cu nori joși și ceață pe arii restrânse, în special în nord-vest, centru și sud, la începutul intervalului și pe timpul nopții. Vântul va sufla slab și moderat.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade, iar cele minime între -5 și 7 grade.
Pentru intervalul 18 decembrie – 21 decembrie, meteorologii anunță menținerea unui regim termic mai ridicat decât mediile multianuale. Trecător, vor fi posibile ploi slabe sau burniță, mai ales în vestul și sudul țării, în timp ce ceața va rămâne principalul fenomen asociat acestei perioade.
Source URL: https://newss.ro/2025/12/15/vreme-calda-pentru-luna-decembrie/

