O nouă campanie de plantare a avut loc în municipiu, de această dată cu sprijinul Asociației CSR Nest . 800 de puieți (mesteacăn, pin, platan) au fost plantați, astăzi, în zona cartier „Dallas” – taluzul și zona cu scările de acces către Șantierul Naval. Aceștia vor beneficia de sistem de irigare pentru a le asigura o dezvoltare sănătoasă, iar zona va fi supravegheată video pentru a fi protejați de distrugeri.
În prealabil, angajații Servicii Publice au curățat zona de deșeuri, urmând ca, pe viitor, să intervină și cu alte amenajări ambientale. Au participat elevi de la 4 școli: Școala Gimnazială „Ion Luca Caragiale”, Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Școala Gimnazială „Nifon Bălășescu”, Liceul de Arte „George Georgescu”. Ei au fost îndrumați și sprijiniți de personalul Servicii Publice, precum și de angajați ai Primăriei.
Acțiunea a avut loc in cadrul unui proiect de educație pentru mediu – „Tinerii își construiesc un viitor sustenabil”, inițiat de Asociația CSR Nest și derulat cu sprijinul Primăriei Municipiului Tulcea și al Inspectoratului Școlar Județean Tulcea. În cadrul aceluiași proiect au avut loc activități practice, precum concursuri (desen pentru grupa de vârstă 6-10 ani, eseuri pentru grupa de vârstă 10-14 ani și concurs de dezbateri pe teme de mediu pentru grupa de vârstă 14-18 ani), expoziții, plantare și excursie tematică. Această acțiune vine la exact o lună după plantările din cadrul Programului „Săptămâna Verde”, în Parcul Ciuperca, de-a lungul liniei ferate, între Gravity Park și Moară.
Felicitări tuturor pentru entuziasm și implicare!
Source URL: https://www.ziarulzigzag.ro/administratie/800-de-puieti-plantati-astazi-in-zona-cartierului-dallas/